Un nou atac al Rusiei în Odesa. Grădiniță distrusă, mai multe victime, inclusiv o fetiță de 3 ani

Rusia a atacat, joi noapte, infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, dar bombele și dronele rusești au distrus inclusiv o grădiniță și au rănit o fetiță de doar 3 ani.

Ministrul dezvoltării de la Kiev, Oleksi Kuleba, a anunțat vineri dimineață că atacul Rusiei a provocat daune infrastructurii, depozitelor, fabricilor și echipamentelor industriale din portul Odesa. 

Mai multe persoane, inclusiv un copil de 3,5 ani, au fost rănite, iar rezervoarele de combustibil din port, un spital, o grădiniță, o clădire rezidențială și mașini au fost avariate în urma atacurilor rusești asupra regiunii Odesa în noaptea de 26 spre 27 februarie, conform Pravda.com.

"Inamicul a lansat atacuri cu drone asupra instalațiilor de infrastructură civile, portuare și industriale din regiunea Odesa. Din păcate, două persoane au fost rănite- o fetiță de trei ani și jumătate și un bărbat de 44 de ani. Ambii au fost transportați la spital în stare moderată”, a declarat Oleh Kiper, șeful Administrației Militare a regiunii Odesa.

Forțele ruse au desfășurat mai multe campanii de atacuri asupra porturilor ucrainene atât de la Marea Neagră, cât și de la Dunăre, de la începutul războiului.

Buletinul publicat vineri de Forțele Aeriene Ucrainene arată că Rusia a lansat un total de 187 de drone cu rază lungă de acțiune împotriva Ucrainei în noaptea de joi spre vineri, dintre care 167 au fost neutralizate de apărarea ucraineană.

Alte 20 de drone au lovit în 14 locuri diferite, pe care Forțele Aeriene nu le-au specificat.

Potrivit lui Kuleba, Rusia a avariat aproape 700 de instalații portuare ucrainene de la începutul războiului, iar atacurile sale au lovit și peste 150 de nave civile.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri