Peste 2.320 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore

Bilanț covid-19

(Sursa foto: PixaBay)

Ministerul Sănătăţii anunţă marţi, 2.320 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 727 mai puţine decât în urmă cu o zi. Au fost raportate 18 decese.

"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.320 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 727 mai puţine faţă de ziua anterioară. 265 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", transmite MS.

Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

În Bucureşti sunt 796 de cazuri noi de COVID-19, în Cluj- 310, Timiş- 245, Sibiu- 151, Huneadoara- 140, Iaşi- 128, Ilfov- 113, Braşov- 112, Constanţa- 106, iar în celelalte judeţe sunt sub 100 de cazuri.

Citeste si: VIDEO- Din cauza meniului prost din spitale, rudele pacienților se văd nevoite să aducă pachete de mâncare în fiecare zi

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 203 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.290 cu 87 mai puţin faţă de ziua anterioară.

Câte decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 65.147 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

No ad for you

În intervalul 05.04.2022 (10:00) – 06.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 18 decese (13 bărbaţi şi 5 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. 

Citeste si: Veste bună pentru bucureșteni! Încep tratamentele în parcurile din Capitală împotriva căpuşelor şi şobolanilor

Dintre cele 18 decese, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Din totalul de 18 pacienţi decedaţi, 16 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Cei 2 pacienti vaccinaţi care au decedat aveau vârsta peste 80 de ani şi prezentau comorbidităţi.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri