Alina Cozma, o tânără profesoară din Galaţi care a participat la întâlnirea lui Klaus Iohannis cu susţinătorii a lansat, pe Facebook, o întrebare pentru preşedinte. Asta pentru că la evenimentul din Galaţi nu a reuşit să adreseze această întrebare.
"Am fost astăzi prezentă la întâlnirea cu dl președinte Klaus Iohannis, pentru că-mi doresc o ROMÂNIE NORMALĂ, după cum afirmă d-lui și partidul pe care-l reprezintă. Mi-aș fi dorit tare mult să-i adresez domnului președinte o întrebare, dar nu am reușit, motiv pentru care îmi scriu oful aici, în atenția tuturor reprezentanților Partidului Național Liberal:
Citeste si: Fifor: Am avut două dezbateri- una reală, cu Viorica Dăncilă şi o mascaradă, cu Iohannis
Considerați că există o soluție în privința existenței unor posturi titularizabile în învățământ? Sunt profesoară, am doar 5 ani vechime, poate, foarte puțini în opinia multora, dar am susținut de 5 ori examenul de titularizare, de fiecare dată obținând medii peste 9 și, de fiecare dată, riscând să rămân fără serviciu. În fiecare an, mă duc cu umilință să-mi aleg un post din două-trei, la zeci de km de oraș, de parcă l-aș primi de pomană.
Citeste si: Rareş Bogdan: Dăncilă se face de râs dacă vine la dezbaterea de marţi a lui Klaus Iohannis
Nu mă deranjează faptul că predau în mediul rural, sub nicio formă, dar mă intrigă faptul că an de an susțin un examen și o inspecție, pentru a putea fi o amărâtă de suplinitoare, purtând pe umeri povara acestei etichete.
Mă doare faptul că nu pot vedea niște rezultate pe termen lung la elevii mei, căci, după 1 an de muncă, îi părăsesc, fiindcă trebuie să ocup un alt post rezervat", a scris tânăra profesoară.Sursa: dcnews.ro