Câți români s-au vaccinat împotriva coronavirusului în ultima zi

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, sâmbătă, că peste 9.100 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care aproape 6.000 cu prima doză.

Potrivit CNCAV, 9.160 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 5.914 au primit prima doză.

Câte reacții adverse s-au înregistrat în ultima zi

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7 reacţii adverse, din care 3 la vaccinul Pfizer şi 4 la cel produs de Johnson & Johnson. Alte 55 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Citeste si: Studiu: O nouă terapie cu anticorpi care reduce riscul dezvoltării simptomelor COVID-19

"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a arătat CNCAV.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.176.670, din care 5.051.035 cu schema completă.

"Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat CNCAV.

Câte persoane s-au vaccinat cu serul Pfizer

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer-BioNTech (în ultimele 24 de ore): 2.219 de persoane vaccinate cu o doză; 3.041 de persoane vaccinate cu a două doză.

Câte persoane s-au vaccinat cu serul Moderna

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore): 135 persoane vaccinate cu o doză; 181 persoane vaccinate cu a două doză.

Citeste si: Florin Cîțu a vorbit despre tichetele oferite celor care se vaccinează: „Intră în vigoare acele bonuri de masă, am alocat resursele”

Câte persoane s-au vaccinat cu serul AstraZeneca

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore): 8 persoane vaccinate cu o doză; 24 de persoane vaccinate cu a două doză.

Câte persoane s-au vaccinat cu serul Johnson & Johnson

Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Johnson & Johnson (în ultimele 24 de ore): 3.552. Vaccinul nu necesită rapel.

 

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri