Poliția Capitalei
Poliţiştii din Bucureşti au fost nevoiţi să folosească duminică dimineaţă armamentul pentru a-l determina pe şoferul unui autoturism să oprească pentru control. În cele din urmă, conducătorul auto a fost blocat în judeţul Ilfov, după ce poliţiştii au tras în pneuri, iar în urma verificărilor s-a constatat că şoferul era drogat şi are permisul de conducere suspendat.
Incidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 02:30.
Ce a transmis Poliția Capitalei
„Poliţişti din cadrul Secţiei 24, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism care a încercat să-i evite. Au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice şi luminoase pentru a opri conducătorul auto. Deoarece şoferul nu s-a conformat şi a accelerat, au plecat în urmărirea acestuia, simultan solicitând, prin staţie, sprijin echipajelor aflate în teren. În timpul urmăririi autovehiculului în cauză, un poliţist din cadrul Secţiei 19, a utilizat armamentul din dotare, după somaţiile legale, trăgând mai multe focuri de avertisment şi ulterior asupra pneurilor, reuşind astfel blocarea autoturismului în judeţul Ilfov”, transmite Poliţia Capitalei.
Citeste si: Un microbuz cu 12 persoane, printre care și un minor, răsturnat pe DN 14, Sibiu
Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde au fost prelevate probe biologice. În plus, verificările făcute în baza de date au arătat că şoferul autoturismului are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În mașină se mai aflau și alte trei persoane
În autoturism, alături de şofer se mai aflau se mai aflau alţi trei tineri.
Citeste si: Polițiștii din Dorohoi, uimiți după ce au oprit un bărbat de 91 de ani care se afla la volan
„Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere”, precizează poliţiştii.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.