Sorin Grindeanu este vicepremier în guvernul condus de Ciucă
PSD l-a desemnat pe Sorin Grindeanu, în şedinţa Consiliului Naţional, pentru a deţine funcţia de vicepremier în Cabinetul Ciucă. Acesta va fi şi ministrul Transporturilor. În partid a existat un conflict, în condiţiile în care Paul Stănescu a dorit să o impună pe Gabriela Firea pe aceatsă poziţie, însă Marcel Ciolacu l-a preferat pe Grindeanu. Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a anunţat decizia oficială a PSD referitoare la vicepremierul Sorin Grindeanu şi a explicat că nu s-a luat o decizie cu privire la secretarul general al Guvernului.
,,PSD a discutat şi decis asupra vicepremierului. Acesta va fi domnul Sorin Grindeanu şi care va ocupa şi funcţia de ministru al Transporturilor”, a informat Radu Oprea, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat.
Acesta a susținut nu s-a discutat despre secretarul general al Guvernului, unde era vehiculat numele lui Marian Neacşu.
,,Nu s-a luat astăzi decizie în acest sens. Va urma. Nu s-a discutat în şedinţa aceasta despre funcţia de secretar general al Guvernului sau cine va ocupa acest post(...) În momentul când vom avea o decizie în Consiliul Naţional, o vom anunţa”, a adăugat Radu Oprea.
Radu Oprea a precizat că ,,joi va fi Guvern cu certitudine” .
, ,La ora 18.00 va fi depus Programul de guvernare.
Citeste si: Florin Cîțu este noul președinte al Senatului
Cabinetul Ciucă urmează să fie depus în Parlament
În structura Executivului sunt două funcţii de vicepremier.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a informat, luni, că le-a cerut colegilor din partid să aibă votul privind numirea vicepremierului PSD din Guvernul Nicolae Ciucă. Acesta a declarat că va fi un vicepremier cu portofoliu în Executiv.
Indecizia liderului PSD a venit vine după ce Gabriela Firea ar fi transmis că îşi doreşte funcţia de vicepremier, fără portofoliu.
Citeste si: Marcel Ciolacu candidează pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.