Stiri Externe
Rușii au făcut masacru la Irpin. Autoritățile condamnă soldații că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste ele
Edilul oraşului Irpin, suburbie a Kievului, care a fost recent eliberat de sub ocupaţia invadatorilor ruși de către trupele ucrainene, a susținut că soldații lui Putin au ucis femeile din localitate şi au trecut apoi cu tancul peste ele, notează Nexta. Alte dovezi ale crimelor de război comise de ruşi au apărut şi în oraşul Bucea, unde cel puţin 300 de civili ucraineni au fost ucişi, iar trupurile neînsuflețite ale acestora au fost puse în gropi comune sau au fost abandonate pe străzile oraşului.
„Am vorbit cu oamenii care au ieșit din adăposturi și pot să confirm această informație sută la sută: nu doar că le-au forțat să se dezbrace ca să le percheziționeze, dar avem și dovezi că le-au torturat pe femei. Bărbații au fost separați de femei, au fost strânși ca să fie monedă de schimb pentru prizonierii de război. Asta este,...