Președintele României participă, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). Evenimentul va avea loc în Bulgaria.
Președintele României participă, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). Evenimentul va avea loc în Bulgaria.
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de iarnă, pentru a încerca să rezolve problema bugetului. Liderii UE...
Președintele Klaus Iohannis a participat la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, organizat online, în care a fost discutat proiectul. Șeful statului a detaliat în...
Liderii UE au ajuns, marți, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord privind Fondul UE de relansare economică post-pandemie.
Summit-ul UE intră în a patra zi de negocieri, după ce șefii de state și guverne nu au ajuns la un acord privind bugetul multianual și pachetul de relansare...
Donald Trump urmează să găzduiască viitorul summit G7 la clubul său de golf Doral International Resort, la Miami, în iunie 2020, a anunţat joi Casa Albă, o...
Liderii Grupului celor mai dezvoltate naţiuni ale lumii (G7) vor discuta duminică, la summitul anual care are loc la Biarritz, Franţa, despre conflictele comerciale care au loc la...
Liderii UE s-au întâlnit marţi pentru a treia zi consecutivă de negocieri privind funcţiile cheie ale blocului european, în contextul în care nu există...
Summit-ul ,,Initiativa celor trei mari" este cel mai important eveniment ecomomic gazduit de Romania in ultimii 28 de ani. Transporturile si energia sunt doua din temele importante ale...
La o zi dupa intalnirea istorica din Singapore, dintre Kim Jong Un si Donald Trump, ies la iveala detalii picante din timpul summitului. Va spunem de ce isi ia tot timpul toaleta in calatorie...
Presedintele american Donald Trump a declarat marti, dupa summitul de la Singapore, ca ”absolut”, l-ar invita pe liderul nord-corean la Casa Alba, relateaza The Associated Press.