Talibanii au acceptat ca afganii să părăsească ţara după 31 august, potrivit Berlinului

Talibanii dau asigurări că vor putea părăsi țara și după această dată

(Sursa foto: news.ro)

Germania a confirmat, astăzi, că talibanii și-au dat acordul ca afganii să părăsească țara și după retragerea trupelor americane.

Actualul acord, presupune ca cetățenii să părăsească țara nu mai târziu de 31 august, însă talibanii dau asigurări că vor putea părăsi țara și după această dată, doar dacă documentele sunt valide.

Un diplomat german a fost cel ce a negociat cu talibanii.

"M-a asigurat că afganii cu documente valide vor avea în continuare posibilitatea de a călători cu zboruri comerciale după 31 august", a afirmat pe Twitter Markus Potzel, un diplomat geman care a negociat cu talibanii.

Diplomatul german, a cerut și un aeroport care să funcționeze la capacitate maximă, astfel încât incidentele din aeroportul din Kabul să înceteze. Aceste incidente din aeroport, nu fac decât să îngreuneze evacuare oamenilor.

Citeste si: Angela Merkel face anunțul. Ce decizie va lua Germania în următoarea perioadă

După preluarea Kabulului de către talibani la 15 august, zborurile comerciale au fost întrerupte.    

Sub presiunile talibanilor, preşedintele american Joe Biden a confirmat marţi că evacuările se vor încheia săptămâna viitoare. 

Angela Merkel consideră că şi comunitatea internaţională trebuie să continue "dialogul cu talibanii" reveniţi la putere pentru a păstra ceea ce a fost câştigat în Afganistan de când au ajuns trupele NATO aici în 2001. 

No ad for you
 

Citeste si: Drama familiilor din Kabul. Nevoiți să își părăsească țara cu riscul de a se despărți de familii

           


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri