Cerere în căsătorie ratată
Un bărbat din Florida a avut parte de experiența vieții sale după ce a căzut în ocean în urma unei cereri în căsătorie ratate. Momentul a devenit viral pe rețelele de socializare.
Un bărbat din Florida a sărit în ocean după ce inelul lui de logodnă a căzut în apă în timp ce vroia să-l ofere iubitei sale, informează CNN.
În videoclipul devenit viral pe rețelele sociale se vede cum americanul se scufundă în apă chiar înainte de a-și cere iubita în căsătorie, stârnind nenumărate comentarii pe internet.
Citește și: Zeci de femei au fost înșelate cu peste 1 milion de euro. Cum funcționa frauda online
Utilizatorii rețelelor de socializare au spus că au răsuflat ușurați când au văzut că tânărul a găsit inelul.
Cerere în căsătorie cu final fericit
Bărbatul a avut noroc pentru că nu deschisese încă cutiuța în care se afla inelul, altfel ar fi fost pierdut, probabil, pe veci.
Unul dintre utilizatori a scris: „Dacă ar fi spus nu, puteai să-l arunci după. Mă bucur totuși că a funcționat și vă felicit pe amândoi”.
Un alt comentator a scris pe Facebook: „Este un moment unic! Felicitări. Sunt atât de fericit că ai găsit inelul”.
Nu este prima dată când un videoclip cu o propunere de căsătorie devine viral pe internet. Cu câteva luni în urmă, un videoclip cu un urs uriaș care împiedică un bărbat să pună întrebarea iubirii vieții sale într-un parc a devenit viral.
În videoclip, animalul este văzut plimbându-se pe lângă cuplu la doar câteva secunde după ce bărbatul se pune în genunchi pentru a-și cere iubita în căsătorie.