1 din 2 | Vești de ultim moment despre starea lui Dan Petrescu: "Am vorbit, chiar foarte mult și din voce e foarte bine"
2 din 2 | Vești de ultim moment despre starea lui Dan Petrescu: "Am vorbit, chiar foarte mult și din voce e foarte bine"
Tehnicianul Dan Petrescu, retras din activitate în anul 2025, a traversat o perioadă dificilă în ultimul an din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat.
În luna februarie a acestui an, Dan Petrescu a spus că este gata să revină în antrenorat, însă în martie a suferit o intervenție chirurgicală la gât care a decurs bine.
Mihai Stoica, oficial al FCSB, a dezvăluit în cadrul emisiunii „MM la Fanatik ” că a vorbit cu Dan Petrescu în ultima perioadă, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.
„Am vorbit, chiar foarte mult, și din voce e foarte bine.
Citește și: Fotbalistul Cristian Bud, de la campion în Liga 1, la șofer de ride-sharing în Elveția: „Într-o lună de zile aș face și 8.000-10.000 de franci”
Și Bogdan Mara, fost director sportiv al echipei CFR Cluj, a spus că starea de sănătate a lui Dan Petrescu s-a îmbunătățit, iar întoarcerea tehnicianului în fotbal este tot mai aproape.
”Suntem apropiați. E nașul meu, un om pe care îl voi respecta și iubi toată viața mea. E bine, Doamne ajută. Îi doresc multă sănătate în primul rând să revină la nivelul care a fost.
Eu cred că va mai antrena, asta e viața lui. Știți bine cu toții că el mănâncă fotbal pe pâine. Viața lui este fotbalul și cât de curând… va fi 100%, va începe din nou să antreneze și o va face bine în continuare.
În urmă cu două luni, jurnalistul Horia Ivanovici anunța că tehnicianul are probleme de sănătate și a fost supus unei intervenții chirurgicale: "Dan Petrescu s-a operat de urgență la gât. Înțeleg că au fost niște probleme. Și a trebuit să se opereze. Din ce am înțeles în România, probabil că la Cluj. Dar a avut o operație destul de complicată(...) Este ok acum, îi dorim multă sănătate. Îi ținem pumnii, Dumnezeu să îl vindece!".
Dan Petrescu poate reveni la CFR Cluj pentru al cincilea mandat
Dacă starea medicală îi va permite, Dan Petrescu este favorit să prelueze banca lui CFR Cluj. Fostul fundaș a mai antrenat CFR-ul în patru perioade, iunie 2017- iunie 2018, martie 2019- noiembrie 2020, august 2021- iunie 2023 și aprilie 2024- august 2025, iar cel mai recent mandat s-a încheiat în august 2025 după eșecul înregistrat de echipa din Gruia împotriva lui BK Häcken (scor 7-2).
Potrivit jurnaliștilor de la DigiSport, Dan Petrescu și Edi Iordănescu sunt primele nume de pe lista lui Ioan Varga, patron și finanțator principal al clubului de fotbal CFR Cluj, pentru înlocuirea lui Daniel Pancu, în cazul în care actualul antrenor de la CFR pleacă în vară la Rapid București.