În cadrul acestui reportaj din „Asta-i România” îl veți cunoaște pe Jane Matei, artist popular în vârstă de aproape 90 de ani
Deși are aproape 9 decenii de viață, Jane Matei, artist popular, continuă să cânte cu aceeași plăcere ca în copilărie, atunci când a început să învețe tainele instrumentelor din suflat.
Citește și: Kanal D, pe primul loc în preferințele publicului, cu „Asta-i România!”, la nivelul întregii țări
Jane Matei a învățat să cânte de când era copil
„Am învățat de mic și am continuat cu meseria asta”, a spus Jane Matei, artist popular.
A fost fermecat de fluier, învățând încă de când era mic copil să cânte la acest instrument. A primit laude încă de la început.
Totuși, artistul nu s-a oprit doar la fluier. A încercat, de-a lungul timpului, mai multe instrumente. „Am cântat așa: caval, fluier, ocarină, trompetă.
A cântat la nunți, pe scena concursurilor naționale și în străinătate. „Când imi merge instrumentul bine și văd că e lumea mulțumită, mai ales când bate din palme, eu, atunci, sunt foarte mulțumit”.
Citește și: VIDEO „Mai bine decât la noi în țară nu e niciunde”. Ciobani într-o lume care apune
Transmite și altora învățăturile sale
Vorbele bune pe care le primește de la oamenii care îl ascultă sunt o adevărată bucurie pentru Jane Matei. Artistul este un adevărat model și pentru tinerii din sat, având chiar și un învățăcel.
Este vorba despre Cristian, un adolescent care acum este la liceu și care își dorește ca, pe viitor, să își câștige traiul din muzică.
„L-am ascultat pe nea Jane la serbările de la școală și mi-a plăcut foarte mult. Am zis să duc tradiția mai departe”, a spus Cristian.
Atunci când nu cântă, Jane Matei continuă să fie activ și să își ajute soția bolnavă. „Secretul e să muncești. Să muncești, să nu stai. Mai rău e dacă stai și ești bolnav. Toată curtea asta e săpată de mine”, a spus artistul.
Jane Matei și soția sa sunt împreună de peste 60 de ani și au două fete. Femeia spune că artistul său este un bărbat descurcăreț și muncitor.