În drumul de la Cluj la Oradea, la câțiva km după Huedin, dai de un sat vechi de sute de ani, străjuit de o fortăreață, despre care legendele spun că ar ascunde, între pereții săi, sabia lui Mircea cel Bătrân. Dar asta nu-i totul! Un fir seducător de apă șerpuiește printre grădinile acestui sat de poveste și se revarsă furios într-o moară cu vâltoare. E o imagine desprinsă din alte vremuri și totuși, atât de vie încă...

și asta datorită ei.

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Ultimul rapsod al Transilvaniei. Povestea unui om simplu, devenit tezaur: „Ca să fii român trebuie să aperi tot ce e românesc în România”

Mihaela Potra se ocupă de principala atracție din Bologa

„Bună ziua! Mihaela Potra mă numesc, am 47 de ani. Sunteți în localitatea Bologa, la moara de apă și vâltoare. O moștenire de familie de peste 6 generații, care a luat amploare de câțiva ani, ceea ce nu mi-aș fi imaginat vreodată că o să trăiesc. Recunosc că eu aici m-am născut. Când m-am hotărât să rămân aici, am zis: „Moara și vâltoarea clar o să le păstrez, o să rămână în familie”. Totuși, niciodată nu mi-aș fi imaginat că o să aibă impactul din ziua de azi”.

De trei ani, Mihaela Potra a deschis ușile unui muzeu care păstrează vie povestea morii din sat și a familiei sale. Recunoaște că, inițial, s-a gândit și ea, ca toți ceilalți, să plece, să ia drumul orașului și să renunțe la tot ce înseamnă vechi. Totuși, ceva nu a lăsat-o să facă asta. Așa că, azi o găsim tot acolo unde și-a lăsat copilăria: în pragul morii de apă, care îi e atât de dragă.

„Era o cameră tristă, sărăcăcioasă când intrai în ea. Pentru mine așa... amintirile copilăriei le am și mi-a venit o idee spontană: să facem muzeu. Era multă muncă, nu știam eu atunci farmecul lucrurilor. Cereale (n.r. răspuns la întrebarea: „Ce măcinați?”). Cereale mai multe pentru animale. Bineînțeles, porumbul pentru mămăligă și grâul pentru pâine. Eu am crescut cu pâine făcută de bunica în cuptor”.

„Bunicul, dragul de el, era o legătură specială între noi. Bunicul și-a dorit mult un băiat și mereu îmi spunea: „Vai, dragul bunicului, cât m-am necăjit când te-ai născut că n-ai fost băiat... Cine o să se ocupe de moara asta?”. Da, nu duc povestea în felul în ar fi vrut el, cu măcinat, dar vine multă lume să ne viziteze”., a spus Mihaela Potra.

Cum era moara înainte

De sute de ani, destinul familiei sale se împletește cu cel al morii. Nu mai puțin de șase generații s-au bucurat de o pâine caldă pe masă de pe urma măcinatului. Era o lume idilică, în vremuri în care cuvântul era cuvânt, iar omul era om, își amintește Mihaela Potra.

„Era foarte căutată în satul acesta, dar și în cele din jur. Lumea venea, stătea la măcinat sau lăsa efectiv totul să se macine. Totul era la buna lor înțelegere. Era vorba atunci că „se lua uium” pentru faptul că măcina bunicul sau, efectiv, se plăteau.

Mulți veneau și ziceau: „Măi, Andrei, îmi trebuie cereale pentru animale, îți plătesc pentru ce mi-ai măcinat”. Era la buna înțelegere”.

„Îmi amintesc că veneau căruțele. Dimineața, când mă trezeam, erau 2-3 căruțe în curte, stăteau la rând sau veneau, vorbeau, se înțelegeau și veneau când erau măcinate”, și-a amintit Mihaela Potra.

Citește și: VIDEO- România aridă: lacuri secate și pești morți. Peisaje de coșmar create de secetă

„Acum totul e o nostalgie. Cu drag mă gândesc la copilărie. Sunt amintiri care nu am crezut că o să-mi răscolească sufletul. Spre rușinea mea, acum 20 de ani, i-am zis mamei să arunce lucrurile care sunt în muzeu. Mă bucur enorm că le-a păstrat”.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?- wowbiz.ro

N-a vrut să păstreze amintirile atât de dragi ei doar pentru ea, ci a dorit să le împărtășească și altora. Să le arate o frântură de viață din alte vremuri, mai ales acum, când modernismul șterge tot ce înseamnă tradiție.

În interiorul morii, Mihaela a păstrat totul așa cum era pe vremuri. Mai mult, a adunat tot felul de obiecte vechi de la oanenii din sat. Așa a transformat cămăruța copilăriei într-un mic muzeu, care încă păstrează mirosul bunicii.

„Aici sunt câteva țesături făcute de mama la război: prosoape de bucătărie sau ce vedți aici, sus pe perete, covoare făcute din lână, colorate. Se făceau pe vremuri la război, în casă. Toamna, după ce se secerau câmpurile, bunica mea cu mama băgau războiul și toată iarna țeseau covoare, prosoape, material pentru cearșafuri”.

„Moara mergea pe următorul principiu: când se dădea afară apa pe roată, pornea piatra, iar în coș se puneau cerealele și se măcinau și jos cădea făina. Aici e un clopoțel. Copil fiind, mă enerva la culme. Când se termina din coșul morii, clopoțelul cădea pe piatră și gălăgia era, oarecum, enervantă”, a explicat Mihaela Potra.

Toate lucrurile din casă sunt spălate afară, la vâltoare, ca pe vremuri. De aici, din această mașină de spălat arhaică, până și cel gros și greu țol de lână de oaie iese mai curat decât la orice spălătorie modernă. Apa, curată ca lacrima și rece ca gheața, bate orice detergent.

Mihaela are un ajutor

Două femei țin în viață locul acesta minunat. În timp ce Mihaela se ocupă de turiștii veniți să viziteze moara, mama ei are grijă de gospodărie.

„E mâna mea dreaptă, recunosc. Muncește enorm. 73 (n.r. de ani) face acum. Mi-e dragă. E o fire aspră, foarte ageră”.

La 73 de ani, tanti Florica abia dacă are un rid pe față. Munca a ținut-o tânără, glumește femeia.

„Aici am cartofi, aici fasole, acolo iar cartofi. În cealaltă grădină am: castraveți, ceapă, usturoi țelină, de toate. Eu, cu mânuțele mele, mă duc singură. Fac dimineața un pic, seara un pic. Sănătate să am, că pe toate le fac”.

Citeste si: Cristina Cioran, destăinuiri cu lacrimi în ochi despre momentul în care și-a adus pe lume fiica. „Este inimaginabil. Te simți mic și vinovat că ai făcut ceva.”- kfetele.ro

Citeste si: Ce temperaturi vor fi la mare în weekendul 20-21 iulie 2024?- radioimpuls.ro

Bătrâna și-a petrecut toată viața aici și, sub ochii ei, lumea satului s-a transformat încet, încet.

Citește și: VIDEO Pasiunea lui, bucuria satului! Un tânăr de 17 ani confecționeză obiecte tradiționale la războiul de țesut și are un muzeu în propria casă

„Aici e o poveste de familie, știti? Soacra mea a avut moara de la străbunica ei și, așa, a mers din generație în generație”, a spus Florica Geran.

„Stăteau carele aici câte două nopți la rând să macine. Acum, nimeni nu mai vine să macine. De 9-10 ani n-a mai măcinat. Omul meu avea doi cai și mergea să aducă bucate. Socrul meu stătea în moară și măcina”

„Acum avem noroc că avem vâltoarea și vin la ea!”

„Vedeți cum devine lumea asta? Tineretul din ziua de azi nu mai e cum am fost noi! La 19 ani mergeam acolo pe deal. Aram, semănam. Tomana seceram și aveam ce măcina, dar acum nu mai merge nimeni. Vedeți ce a ajuns lumea asta?”, a spus Florica Geran.

Când se uită în urmă, Mihaela e fericită. A reușit să trezească la viața colțul ei de suflet. Mai mult, a reușit să pună pe harta turistică satul despre care nu știa nimeni până acum. Moara familiei este, astăzi, bijuteria satului și atrage turiștii ca un magnet.

„N-aș fi crezut vreodată ca localitate Bologa să ia așa amploare și să facă parte dintr-o hartă oarecum restrânsă a obiectivelor turistice din zonă. Povestea mea o împărtășesc cu atâta lume, acest lucru îmi dă cea mai mare bucurie”, a spus Mihaela Prota.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si