Este iarna atipică în Marea Britanie, unde, în loc de ninsori, sunt vijelii, ploi severe și inundații. Au fost emise sute de avertizări de vreme rea. Un bărbat de cincizeci de ani a murit, iar peste patruzeci de mii de case au rămas fără curent electric. Ecoul ciclonului se resimte și în România. Este cod galben de viscol în jumătate de țară, a transmis Simona Pătruleasa.

Furtuna Hank mătură Marea Britanie

750 de alerte de călătorii au fost emise în Marea Britanie, după ce furtuna botezată Hank a măturat Anglia și Țara Galilor. Vijelia a atins peste o sută cincizeci de kilometri pe oră, acoperind cu valuri uriașe orașul de coastă Siham, iar în alte zone, rafalele violente au rupt copacii și au provocat moartea unui șofer.

Periculoase din cale afară s-au dovedit a fi și inundațiile aduse de ploile puternice. Viiturile erau gata să ducă cu ele o femeie și un copil de trei ani, rămași blocați într-o mașină, sub pod. Un trecător a reușit să ajungă la ei și i-a scos pe geam la timp. Agenția britanică de mediu a lansat peste trei sute treizeci de coduri roșii de inundații și vijelii. Numeroase drumuri au fost închise, fie din cauza nivelului mare al apelor, fie din cauza copacilor prăbușiți de vânt.

Pe aeroporturi, vântul a suflat ca turbat perturbând serios cursele avioanelor ore au fost și pe căile ferate din cauza copacilor rupți, dar și în alimentarea cu electricitate. O sută treizeci și cinci de mii de locuințe au rămas fără curent electric, iar brigada de pompieri din Londra a raportat două sute de apeluri de ajutor în doar douăzeci și patru de ore.

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Patrick, atac dur la adresa lui Giuly: "Aruncă bomba și după fuge, normal că iau foc". Robert nu a mai suportat și a intervenit- wowbiz.ro

Furtuna botezată Hank este a opta care mătură regatul unit în ultimele trei luni. O iarnă atipică, cu inundații este și în Franța. Meteo France a anunțat cod portocaliu de ploi abundente și viituri în zece departamente cele mai afectate sunt cele din nordul țării unde zone întinse sunt deja sub ape. 

Citește și: VIDEO- Vacanțe ruinate din cauza inundațiilor. Legătura feroviară dintre Franța și Regatul Unit a fost anulată


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si