Georgiana Marina și Cătălin și-au unit destinele. Cei do au avut o nuntă ca la Hollywood, iar la petrecere au participat peste 600 de invitați.
Artista Georgiana Marina și sufletul ei pereche, Cătălin, și-au unit destinele în fața Domnului. Frumoasa cântăreață a avut o nuntă ca-n povești, cu peste 600 de invitați aleși pe sprânceană. Mireasa a avut o apariție spectaculoasă și a radiat de fericire pe tot parcursul petrecerii, a transmis Cristina Dorobanțu.
Georgiana Marin, nuntă ca la Hollywood
Îndrăgita interpretă de muzică populară din Satu Mare, Georgiana Marina, a spus DA în fața preotului, într-o atmosferă emoționantă.
Sunt foarte fericită pentru că și copiii sunt fericiți și ne-am dorit acest lucru să se împlinească într-o bună zi, să fiu soacră mica, să fie totul bine, să ne aducă nepoței și ca orice mama sunt foarte fericită, a spus mama Georgianei.
Iar frumoasa mireasă pare să fie foarte iubită de socrii.
Mă simt minunat, mai ales că se însoară cu o fată deosebită, știe să râdă, știe să glumească, se însoară cu o fată deosebită, specială, este foarte prietenoasă, a spus soacra Georgianei.
Dansul mirilor, unul dintre cele mai așteptate momente ale serii, a fost la fel de emoționant precum slujba religioasa.
Petrecerea a fost de-a dreptul spectaculoasă, iar invitații celor doi, printre care și mulți artiști, colegi de breaslă, s-au bucurat de atmosferă, dar și de momentele frumoase pe care le trăiesc mirii.
Însă cu adevărat uluitoare a fost înseși mireasa, care a strălucit. Georgiana Marina a purtat o rochie versatilă, creată de un designer român, care a înglobat, de fapt, doua ținute.
Petrecerea a ținut o noapte întreagă, iar simpaticii miri s-au bucurat de un eveniment unic care marchează începutul unei vieți împreună.