Cei care vor să țină Postul Paștelui trebuie să bage adânc mâna în buzunare. Un kilogram de legume s-a scumpit și a ajuns să coste aproape cât un kilogram de carne.
„Post alimentar sau post... la buzunar? Asta se întreabă românii care văd cum prețul alimentelor consumate în Postul Paștelui crește de la o zi la alta. După ce un kilogram de fasole a ajuns să coste aproape cât unul de carne, în piețe este aglomerație doar pe tarabe, caci legumele rămân nevândute, în timp ce clienții se satură doar din priviri. Colega mea, Iulia Dumitrașcu, a ajuns și ea în piața și ne spune cât de scump este să ții post”, a transmis Cristina Dorobanțu.
Legume la preț de carne
„Am stat puțin mai devreme de vorbă cu câteva gospodine aflate aici, în piața Badea Cârțan din Timișoara la cumpărături și spuneau că perioada postului nu este deloc una ieftină și am să vă dau și câteva exemple în acest sens. Spre exemplu, pentru că bine spuneai și tu, fasolea este destul de scumpă. Un kilogram costă de la 17 lei până la 20 de lei.
Citește și: Pe ce dată pică Buna Vestire în 2024?
„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.