VIDEO - Mărturia cutremurătoare a tinerelor care s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un apartament din Brașov în timp ce erau în vacanță
Ancheta în cazul tinerelor care au fost la un pas de moarte în apartamentul închiriat online bate pasul pe loc. Incidentul a avut loc în februarie, dar până acum polițiștii nu au luat măsuri clare. Cele 4 fete care s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un apartament din Brașov au vorbit astăzi despre drama prin care au trecut.
"Te duci în vacanță să te distrezi și poți să mori.
"Începând din prima noapte ne-a fost rău. Simțeam o durere în piept, nu puteam să respir, mă durea foarte tare capul."
Totul s-a întâmplat într-un apartament din centrul Brașovului închiriat de trei studente din Craiova și de prietena lor din București.
Tinerele spun că nu au fost avertizate despre riscuri
Lorena: "Simțeam că n-avem aer, dar nu m-aș fi gândit. Eu mă gândeam, totuși că flacăra aceea mănâncă oarecum oxigenul și elimină dioxid de carbon, dar nu m- am gândit că elimină monoxid de carbon."
Mădălina: "Am dormit toată noaptea cu fereastra deschisă, afară ploua, era frig. Am dormit toate patru într-un pat, că n-am putut să dormim în patul de lângă centrală.
Centrala se vede și în imaginile postate online. Fetele spun că nu au fost avertizate despre riscuri. A doua noapte de vacanță a fost critică și se putea transforma într-o tragedie.
Simona: "Ne-a durut pe toate capul foarte rău. Am luat paracetamol inițial, am crezut că am răcit, că ne-am dat cu sania toată ziua și că ne trece. Și apoi ne-am culcat. Eu m-am trezit pe la 4 dimineața cu dureri de cap, mă durea pieptul foarte tare. am crezut că sunt plămânii, am crezut că e inima."
Fetele sunt studente la Medicină.
Cunoștințele acumulate le-au făcut să realizeze că starea lor este extrem de gravă. Așa au avut puterea să nu adoarmă din nou.Simona: "Am trezit-o pe Lorena, s-a speriat foarte tare, a durat ceva până am trezit-o, nu știu, inițial am crezut că nu se mai trezește."
Fetele s-au trezit, dar foarte puțin, erau și ele foarte bulversate, amețite, și s-au culcat imediat la loc.
Lorena: "Eu m-am speriat, nu înțelegeam. Spunea că o doare inima, spunea: cred că-mi explodează paul, nu știu ce am. Mi-era și mie foarte rău, dar m-a speriat situația ei."
Ce spune proprietarul apartamentului
Două dintre fete au plecat către o farmacie, apoi le-au avertizat și pe colegele rămase în apartament.
Mihaela Enache, mama Lorenei: "După mai bine de o jumătate de oră pe oxigen, fetele au avut 10. Deci fetele au avut 10 monoxidul de carbon. Ceea ce înseamnă că a fost mult mai mare."
Mădălina: "Eu și prietenele mele puteam să murim fără să ne dăm seama. Atât proprietarul care deținea apartamentul, cât și coproprietara care închiria în regim hotelier știau de aceste probleme ale centralei și, cu toate acestea, ne-au băgat acolo cu bună știință."
Locuința aparține unui brașovean care a dat-o în chirie către soția unui politician din Brașov. Deși problema ar fi fost sesizată și de alți turiști, nimeni nu a luat măsuri.
Proprietarul apartamentului: "Bănuiala mea e doar că a fost folosit intens iuncărsul ăsta, care e un aparat vechi, e adevărat. Era ideea să schimbăm complet și au fost crizele astea, n-am avut posibilități financiare și au rămas așa. A cui este vina în situația aceasta? Eu știu, e și a mea că nu am reușit să schimb la timp, să înnoiesc sistemul."
Citește și: Un bolid de lux furat din Germania, găsit în curtea unui tânăr din Constanța
Tinerele spun că un angajat al companiei de gaze a făcut o constatare după incidentul grav.
Mădălina: "Mi-a spus mie și celeilalte prietene, fetelor, dacă mai stăteați 2 ore aici, vă scoteau moarte. Mai ales și polițiștii ne-au spus că nu putem să mai intrăm acolo, să stăm."
Am încercat să luăm un punct de vedere si de la persoana care administreaza apartamentul: deși am contactat-o în două zile diferite, am fost refuzați. Iar polițiștii ne-au transmis că ancheta penală încă nu a ajuns la final.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.