Mini vacanța de 1 decembrie a început. Mii de turiști au ajuns deja la munte și au umplut pârtiile.
A început mini vacanța de 1 Decembrie, iar mii de români au ajuns deja în stațiunile de la munte. Colegul meu Adrian Jătăreanu se află pe pârtia din Poiana Brașov și ne spune cum se schiază. Bună dimineața, Adi, a transmis Cristina Dorobanțu.
Mii de turiști la munte
E ger de crapă pietre aici, în Brașov. În Poiana Brașov sunt minus 6 grade Celsius, dar este mare bucurie pentru iubitorii sporturilor de iarnă, pentru că, pentru prima dată în ultimii șase ani, se poate schia aici, în Poiana Brașov, în luna noiembrie.
Vedeți acum în imagini o coadă unde sunt peste o sută de persoane. Practic, toți oamenii stau la casa de bilete pentru a-și cumpăra cartele cu puncte sau abonamente de o zi, valabile la transportul pe cablu. Oamenii stau la coadă răbdători încă de la ora 9 dimineața, când s-au deschis instalațiile pe cablu și este posibil ca în timpul zilei să vedem astfel de imagini și la celelalte instalații de transport pe cablu.
Citește și: VIDEO- Zăpadă uriașă în stațiunea Rânca. Turiștii nu au ezitat să apară
Trebuie să știți dacă veniți în Poiana Brașov, că în acest an, cartelele cu puncte s-au scumpit cu șaptesprezece la sută față de anul trecut. Practic un schi pass, valabil o zi întreagă, îi va costa pe turiști două sute de lei. Însă, vestea excelentă este că se schiază în condiții foarte bune, pe toate părțile din Poiana Brașov. Administratorii domeniului schiabil s-au chinuit încă de săptămâna trecută să pregătească pârtiile. Sunt pornite tunurile care produc zăpadă artificială în partea superioară a Masivului Postăvaru. Sunt în jur de treizeci de centimetri de zăpadă. Tot muntele este acoperit cu omăt și se poate schia în siguranță până la baza muntelui, a transmis Adrian Jătăreanu.
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.