VIDEO- Miile de români care au ajuns la munte de Mica Unire s-au prins în hora aglomerației

Mii de români au petrecut Mica Unire la munte. Aceștia s-au prins în hora aglomerației de pe pârtie.

"De Mica Unire, miile de români care au ajuns la munte s-au prins în hora aglomerației. Turiștii care au vrut să petreacă ziua liberă în Poiana Brașov fost nevoiți să stea la cozi infernale, iar unii sportivi de ocazie au răbdat cu orele ca să urce în telegondolă", a transmis Cristian Sabbagh.

S-au prins în hora aglomerației de pe pârtie

Deasupra norilor, la pese 1800 de metri altitudine, în masivul Postăvarul, peisajul a fost idilic.

Soarele a strălucit pe cer, iar priveliștea din vârf de munte părea desprinsă din basme. 

Complet diferită era atmosfera la baza muntelui. Sute de turiști au stat cu orele la coadă, umăr la umăr, ca să își cumpere cartele pentru telegondola și telecabina din Poiana Brașov. Daniel și Vlad, de exemplu, au ajuns în stațiune la ora nouă, dar nu se așteptau să fie atât de aglomerat. 

"- Probleme cu oamenii?
- Se băgau în față des
- O să reușiți să faceți câteva ture la cât de aglomerat e?
- Sperăm să reușim", a spus un turist.

Dar odată cumpărate cartelele, chinul statului la coadă nu s-a oprit. Turiștii s-au așezat, din nou, în coloana care se întindea pe câteva sute de metri, doar ca să intre în telegondolă.

Șirul de oameni era atât de lung încât ajungea până pe pârtie.

"- Am ajuns la 9 în parcare, nu se poate așa ceva. Coada mare e la cartele, nu la gondolă, gondola merge repede.
- În total cât ați așteptat?
- Păi cât e ceasul? Ia uite, 11 și 8 minute, două ore și opt minute. Păi două ore, te dai de patru ori, în altă parte, aici trebuie să stai să pierzi timp inutil", a spus un turist.

Mulți turiști spun că așteptarea a meritat pentru că pârtiile din masivul Postăvarul sunt în stare perfectă. Stratul de zăpadă măsoară între 30 și 40 de centimetri, iar cea mai mare bucurie a sportivilor de ocazie este că pot aluneca, în deplină siguranță, până la baza muntelui. 

"- Aveam liber de la muncă și am zis să profit de timpul frumos, de zăpadă.
- Petreceți Mica Unire pe pârtie?
- Da.


- Cum e?
- E superb, e senin, este vreme perfectă, zăpada e perfectă", a spus un turist.

Mii de turiști s-au înghesuit și pe pârtiile de pe Valea Prahovei. La Sinaia, oamenii au pierdut zeci de minute la coadă la telegondolă, iar mai apoi au fost nevoiți să aștepte în coloană și la instalațiile de telescaun și teleschi. La cota 2000 condițiile de schi au fost excelente, dar aici administratorii au reușit să deschidă doar șase pârtii de pe domeniul schiabil.

Citește și: VIDEO- Fiecare cu hora lui. La Iași, politicienii și oamenii de rând nu au dat mână cu mână


Reporter

„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de

libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.

 

Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.

 

Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.

Îți Recomandăm Și...