Josef Fritzl a șocat întreaga planetă. Acesta și-a sechestrat și violat fiica în subsolul casei timp de 24 de ani. Tatăl monstru ar putea fi eliberat în luna marte a acestui an.
"Monstrul care și-a sechestrat și violat fiica în subsolul casei timp de 24 de ani este la un pas de eliberare. Presa din Austria vuiește ca torționarul a fost văzut deja în libertate la cafenele dimprejurul închisorii, în timp ce avocata sa susține că acesta nu mai prezintă niciun pericol. Atenție, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional", a transmis Cristian Sabbagh.
Tatăl monstru, la un pas de eliberare
Monstrul cu chip de om, Josef Fritzl, a fost văzut, conform presei din Austria, în libertate, la cafenelele din jurul închisorii în pregătirea eliberării sale. Torționarul care a oripilat o planetă întreagă a primit dreptul de a părăsi unitatea de înaltă securitate în care era închis, în urma unei hotărâri judecătorești. Iar acestea sunt primele fotografii cu Fritzl în afara închisorii pentru prima dată după 15 ani.
"Într-un final, curtea a decis că într-adevăr nu mai reprezintă un pericol", a declarat avocata.
Cel despre care se spune că nu mai prezintă niciun pericol pentru cei din jur este bărbatul care în 2009 pleda vinovat pentru viol, omor din culpă și incest. El este barbatul care și-a ținut propria fiica închisă într-un subsol și a violat-o în repetate rânduri. Un coșmar pe care Elisabeth l-a îndurat nu mai puțin de 24 de ani.
"La început a fost doar un joc al minții pe care l-am jucat. Dar m-am obișnuit cu el. Ideea, care înainte mi se păruse atât de absurdă, atât de monstruoasă, a prins contur", declarat Joseph Fritzl.
La vârsta de 18 ani, Elisabeth, a fost dată dispărută de tatăl sau. Când soția sa, Rosemarie, a pus la îndoială dispariția fiicei, Fritzl i-a spus că aceasta a fugit pentru a se alătura unui cult.
În urma abuzurilor, Elisabeth a avut 7 copii. Unul dintre ei a murit, iar în timp ce 3 au fost duși să locuiască la etaj, cu Fritzl și soția sa... ceilalți au fost condamnați să trăiască în încăperea de coșmar.
În ciuda unui destin care bate scenariul oricărui thriller, Elisabeth a încercat să le ofere celor 3 copii o viață cât de normală se putea în acele condiții.
Cu toate acestea, condițiile cumplite în care trăiau, umiditatea ridicată și lipsa luminii soarelui le-au adus într-o zi și biletul de iesire. Băiatul în vârstă de 19 ani s-a îmbolnăvit grav. Iar Fritzl a avut de ales, îl lsa pe acesta să moară în subsol sau îl duce la spital. Elisabeth a insistat să-și însoțească băiatul, iar odată ajunsă în fața medicilor a povestit întregul chin pe care îl îndura de 24 de ani.
Fritzl, acum în vârstă de 88 de ani, încearcă să obțină eliberarea din secția psihiatrică unde se afla din cauza demenței. După 15 ani de închisoare, torționarul va deveni eligibil pentru eliberare condiționată în martie 2024, în conformitate cu legile austriece privind condamnarea.