Viena: Mii de oameni au participat la un marș de protest contra restricţiilor din pandemie

Mii de oameni au participat, sâmbătă, la Viena, la un marş de protest faţă de restricţiile decise de guvernul austriac în contextul pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.

Manifestanţii, mulţi fără măşti, au scandat şi au afişat mesaje de genul: “Kurz trebuie să plece”.

Austria, o ţară cu 8,9 milioane de locuitori, se află în a treia perioadă de lockdown, în care sunt deschise doar magazinele esenţiale. Ţara a raportat până acum aproape 390.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi aproape 7.000 de decese cauzate de Covid-19.

Experţi în sănătatea publică au afirmat, după o întâlnire cu oficiali din guvern, că rata infecătrilor este prea mare ca să se ia în calcul relaxarea restricţiilor în acest moment.

Citeste si: Cine este succesorul Angelei Merkel la conducerea Uniunii Creștin Democrate


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri