Zelenski speră ca războiul cu Rusia să se termine în 2027. "Dacă Ucraina nu-l oprește, Putin va invada Europa”
Sfârșitul războiului dintre Rusia și Ucraina nu pare să fie atât de aproape cum speră toți cei care urmăresc negocierile tripartite din Emiratele Arabe.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez France 2, că speră să se ajungă la pace cu Rusia în termen de un an, cu ajutorul unor eforturi diplomatice și negocieri intense.
Potrivit lui Zelenski, încetarea luptelor este principala prioritate a Ucrainei și și-a exprimat speranța că pacea ar putea fi realizată cel târziu în 2027, la cinci ani de la invazia rusă.
"Sper cu adevărat [că va exista pace în Ucraina peste un an]. Vom face tot ce putem. Aceasta este prioritatea noastră. A mea și a echipei mele. Echipa mea negociază chiar acum. Prioritatea noastră este să punem capăt acestui război”, a declarat liderul de la Kiev.
Zelenski a subliniat că Rusia încearcă să-și prezinte ultimatumurile ca pe o căutare a unui compromis, continuând în același timp să atace civilii și să folosească vremea rece ca armă.
Concesiile teritoriale, "linia roșie" în negocierile cu Rusia
Zelenski consideră că, cu cât Rusia ucide mai mulți civili, cu atât perspectiva unor acorduri autentice devine mai îndepărtată.
El a subliniat că ajungerea la o soluție diplomatică nu înseamnă capitulare sau acceptarea ultimatumurilor rusești, subliniind că cererea Moscovei ca forțele ucrainene să se retragă din Donbas este o "linie roșie”.
Zelenski a menționat că până și o „înghețare” a liniei de contact la pozițiile sale actuale ar fi o „concesie uriașă” din partea Ucrainei, dar a spus că rămâne pregătit pentru dialog pentru a păstra independența țării.
Ce spune Zelenski despre discuțiile directe cu Putin
Liderul de la Kiev a comentat inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron de a relua dialogul cu liderul rus Vladimir Putin.
Liderul ucrainean a declarat că discuțiile sunt posibile, dar numai „cu anumite condiții”, adăugând că presiunea asupra Rusiei rămâne insuficientă și că Putin folosește în prezent negocierile pentru a umili Europa, mai degrabă decât pentru a căuta pacea.
"Dacă Ucraina nu-l oprește pe [Vladimir] Putin, va invada Europa”, a avertizat Zelenski, potrivit France Info.
În același interviu, Zelenski a declarat că 55.000 de militari ucraineni au fost uciși în cei patru ani de război la scară largă, în timp ce un număr semnificativ de soldați sunt încă considerați dispăruți. Cu un an mai devreme, într-un interviu acordat NBC, el a raportat peste 46.000 de victime militare.