10 citate celebre de Ion Luca Caragiale. Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.
Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi localitatea I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
" Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor ”, a scris marele critic Titu Maiorescu despre contemporanmul său I.L. Caragiale.
Citeste si: Doliu în lumea teatrului românesc: Actriţa Oana Ştefănescu a murit la vârsta de 60 de ani
I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.
Caragiale l-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.
În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.
În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român,
subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene.Ion Luca Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, la data de 9 iunie 1912.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Draga Olteanu Matei a fost înmormântată la Piatra Neamţ cu onoruri militare
Expresia "Curat murdar" îi aparține personajului Pristanda din "Scrisoarea pierdută". Este efectul unui tic verbal al polițistul din orașul provincial, omul bun la toate al prefectului Ștefan Tipătescu, care îl folosește adesea ca un fel de slugă personală.
TIPĂTESCU: Mişel!
PRISTANDA: Curat mişel!
TIPĂTESCU: Murdar!
PRISTANDA: Curat murdar!
TIPATESCU: Dar în sfârşit, las-o asta! Lasă-l să urle ca un câine!
PRISTANDA: Curat ca un câine!
Un alt tic verbal, tot din Scrisoarea pierdută, dar de data asta îi aparține lui Trahanache. Este un personaj mai încet în gândire și mai ușor de dus de nas, conform clișeului său verbal folosit foarte frecvent, „Ai puṭintica răbdare, stimabile!”. Este un individ abil și oportunist care acceptă situația de adulter a soției sale în favoarea propriului său interes.
"Măi omule, ai puţintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: "Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri, tare, n-am ce să zic; dar nu ţi-ai găsit omul..."
Replica celebră îi aparține lui Nae Cațavencu, recunoscut pentru umorul involuntar din discursurile sale politice:
"Industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.- Replica apare în piesa de teatru „O scrisoare pierduta” (1884)
Replica apare în „O scrisoare pierduta”, îi apaține lui Farfuridi, iar citatul complet este următorul:
"Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!".
Dem Rădulescu și Mircea Diaconu, în Scrisoarea pierdută de IL Caragiale
A rămas celebră în folclorul politic românesc expresia Cetățeanului turmentat din "O scrisoare pierdută"- Eu cu cine votez?
Este expresia nesiguranței și lipsei de repere a cetățeanului simplu, manipulabil, care participă la procesul electoral doar dintr-un interes material, pecuniar. El așteaptă o recompensă pentru a vota într-o direcție sau alta.
"Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joiţico... Las' că ne cunoaştem... Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie... Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu... e din Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)"
Mai departe: "Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea... Eu..."
- Ascultă-mă pe mine, iubitule, lumea nouă, cu frumusețile și ororile ei, cu toate durerile și voluptățile ei, cu toate minunile ei tele – și microscopice, în fine cu toate ale ei, toată – nu sunt nimic! El, prostul, el este totul! El este buricul Universului…
- Ca să treci drept cel mai curat, n-ai decât să ponegrești cu ori fără drept pe alții; ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n-ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filozof, înșal-o gros, că subțire nu ți se prinde.
- Naţiile mari au câte un dar sau vreo meteahnă specifică: englezii au spleenul, ruşii – nihilismul, francezii – l’engouement, spaniolii – morga, italienii – vendetta etc.; românii au Moftul! Trăiască dar Moftul român!
- N oi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că, cel puţin, se discută foarte mult.
- L a noi, minciuna, adulterul, uneltirea mișelească sunt niște nimicuri pline de haz de care râd toți cu multă poftă.
