A căzut de la balcon când încerca să-și omoare soția. Românul și-a agresat și soacra, nu doar partenera de viață
Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a agresat atât soția, cât și soacra. Individul a răbufnit atunci când femeia i-a spus că vrea să se despartă de el, notează La Reppublica.
Când a auzit că soția are de gând să îl părăsească, bărbatul a pus mâna pe o foarfecă și a atacat-o mai întâi pe soacra sa. Femeia în vârstă de 53 de ani asista la conversație și a reușit să iasă din apartament şi să plece în blocul vecin.
După ce și-a atacat soacra, individul s-a îndreptat spre partenera de viață. Bărbatul a luat un cuțit cu care i-a provocat răni pe braţe, umeri şi cap. Speriată pentru viața ei, tânăra în vârstă de 29 de ani s-a închis în dormitor.
Cuprins de o dorință malefică, bărbatul nu a renunțat nici atunci.
Oamenii legii au deschis o anchetă și fac cercetări în acest caz de o violență ieșită din comun. Soția le-a mărturisit carabinierilor că nu este prima dată când bărbatul e agresiv, dar până acum s-a temut să depună plângere împotriva lui.