VIDEO - A sunat clopoțelul în penitenciare. Persoanele private de libertate au șansa să reia anii de școală

Primul clopoțel a sunat săptămâna aceasta și în penitenciare. Deținuții, dintre care mulți nu știu nici măcar să scrie și să citească, au șansa să reia anii de școală. La Ploiești, de pildă, aproape 40 de persoane private de libertate învață materia din clasele 1-4.

Precum colegii lor mai mici din școala generală, acești deținuți de la penitenciarul din Ploiești învață literele limbii române. Deși unii dintre ei sunt trecuți de 30 de ani, abia acum află cum să scrie și să citească corect. Constantin, de exemplu, vrea să capete cât mai multe cunoștințe care să îl ajute atunci când va fi eliberat.

Citește și: Polițiștii de la mai multe penitenciare din țară protestează și refuză să intre în tură pentru că au depășit plafonul de ore de muncă: „Promisiuni false”

Constantin Vasile, deținut: „Ne ajută enorm de mult. Nu pot spune că nu știam să scriu sau să citesc, dar învățăm în fiecare zi lucruri noi care ne surprind pentru că nu am făcut școală afară. Eu unul îmi promit mie însumi că mă duc să duc să continui, chiar dacă plec de aici din penitenciar, o să continui pentru că am nevoie de școală.”

No ad for you

În aceeași situație sunt și colegii lui Constantin care vor ca acum la maturitate să învețe tot ce nu au avut șansa în copilărie.

Marcel Mecic, deținut: „Nu știam nici cum mă cheamă, cel puțin. Pe mine m-a ajutat foarte mult școala pentru că am început-o de anul trecut. Acum sunt în a III- a. Am început de la clasa I până în a III-a și mă ajută foarte mult.

Mă ajută ca să știu să scriu, să știu să citesc, să vorbesc limba română frumos.”

Ana Maria Ciocîrlan: „Învățarea prin joci fixează mult mai bine cunoștințele. Lucrăm pe niveluri, la fiecare elev avem sarcini diferite, în funcție de evaluările pe care le facem la la început. Au un program de 4 ore pe zi în care pot acumula cunoștințe și se pot detașa și de problemele lor de zi cu zi.”

Programul de școlarizare face parte din proiectul „A doua șansă”

Școala din penitenciar face parte din proiectul „A doua șansă”, inițiat de Inspectoratul Școlar din Prahova. Deținuților le sunt asigurate materialele didactice și manualele școlare, iar profesorii sunt plătiți la fel ca la o clasă obișnuită.

Magdalena Toma, director adjunct penitenciar Ploiești: „Suntem deja, în acest an, cu un număr de 17 elevi, pentru nivelul primar și aproximativ 20 de elevi pentru ciclul secundar. Activitatea de școlarizare este un demers extrem de important în procesul reintegrării în societate.”

După finalizarea studiilor, deținuții primesc adeverințe și diplome care atestă nivelul de pregătire. Aceste documente îi ajută să își continue studiile odată ce vor păși pe ușile închisorii, în libertate.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri