Stiri Actuale
Ultima sesiune a actualului Parlament începe joi: legi restante şi proiecte electorale cu consecinţe bugetare, pe agendă
Camera Deputaţilor şi Senatul încep, joi, ultima sesiune a actualului Parlament, care va fi însă mai scurtă, de doar două luni şi jumătate, până la debutul campaniei electorale pentru alegerile legislative. În acest timp, aleşii vor avea pe ordinea de zi o serie de proiecte restante, precum OUG privind plagiatul, dar şi mai multe proiecte cu impact bugetar, printre care şi noi pensii speciale.
Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate de către preşedinţii lor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Florin Iordache, pentru sesiunea ordinară septembrie-decembrie, parlamentarii urmând să se întoarcă la serviciu pe 1 septembrie, după o vacanţă de două luni, scrie news.ro. Joi, liderii celor două Camere îşi vor alege din nou conducere...