Bulgaria, fără MCV. Comisia Europeană consideră suficiente progresele în justiție ale țării vecine
Comisia Europeană afirmă, în comunicatul referitor la raportul MCV, că progresele înregistrate de Bulgaria sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele asumate în momentul aderării la UE.
Decizia finală privind ridicarea MCV va fi luată după consultarea Consiliului UE şi a Parlamentului European, scrie news.ro.
”Comisia consideră că progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele Bulgariei asumate în momentul aderării sale la UE. Bulgaria va trebui să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea angajamentelor reflectate în acest raport într-o legislaţie concretă. Bulgaria va trebui să monitorizeze continuarea punerii în aplicare continuă a reformei cu un consiliu post-monitorizare nou-înfiinţat şi care va contribui la dialogul viitor cu Comisia în cadrul mecanismului cuprinzător privind statul de drept.
Citeste si: Raportul MCV pentru România, publicat astăzi. Este cel mai dur din ultimii 10 ani