Un fost polițist din Iași a dat în judecată Casa de Pensii din Iași, după ce l-a încadrat greșit. Bărbatul susține că primește cu 500 de lei mai puțin din cauza erorii.
Fostul polițist a mărturisit că a fost încadrat la pensie anticipată parțială, în loc să fie încadrat la pensie de invaliditate.
Un fost polițist din Iași a dat în judecată Casa de Pensii din Iași, după ce l-ar fi încadrat greșit
Se pare că bărbatul în vârstă de 50 de ani, fost polițist, în judecată Casa de Pensii după ce instituția i-ar fi acordat, în mod greșit, pensia anticipată parțială, în loc de pensia de invaliditate.
Fostul polițist susține că, deși a dus toate actele doveditoare pentru încadrarea la pensia de invaliditate, Casa de Pensii l-a încadrat la pensie anticipată parțial, iar venitul lui lunar este mai mic cu 500 de lei față de cât ar fi trebuit să aibă, în mod normal.
Pentru a-și recupera cei 500 de lei, fostul polițist a dat în judecată Casa de Pensii Iași, solicitând să i se schimbe încadrarea.
„Pierd 500 de lei din cauza greșelii. Eu, în cererea mea în instanță, împotriva Casei de Pensii, nu am solicitat revizuirea sau recalcularea pensiei, eu am solicitat doar atât, schimbarea deciziei Casei de Pensii din acordarea pensiei anticipată parțială în pensia medicală, pentru că eu mă încadrez în pensia de invaliditate. Am toate actele doveditoare. Ei m-au încadrat greșit în acele acte, acordând pensie anticipată parțială. Eu, având peste 20 de ani în muncă și peste 10 ani în serviciu, poate și mai mult în poliție, încadrarea este total greșită, nu este nici vorbă de pensia anticipată parțială”, a declarat fostul polițist, potrivit bzi.ro.
Potrivit aceleiași surse, instanța a rămas în pronunțare în cazul fostului polițist.