Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 iunie 2025?

1 din 2 | Sărbătoare 21 iunie 2025: Sfântul Mucenic Iulian

(Sursa foto: Doxologia / Patriarhia Română)

2 din 2 | Calendar ortodox iunie 2025

(Sursa foto: patriarhia.ro)

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 iunie 2025!

Pe data de 21 iunie 2025, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Iulian din Tars, un tânăr nobil care a suferit moarte mucenicească pentru credința în Hristos în timpul prigoanelor împăratului Dioclețian.

Viața și martiriul Sfântului Iulian

Sfântul Mucenic Iulian s-a născut într-o familie nobilă din Tarsul Ciliciei (astăzi în sudul Turciei). A fost crescut în credința creștină și, încă din adolescență, a arătat o râvnă deosebită pentru Hristos. Avea doar 18 ani când a fost prins și supus la chinuri cumplite pentru că a refuzat să se lepede de credință.

Timp de un an întreg, Iulian a fost torturat cu cruzime, dar a rămas neclintit. În încercarea de a-l convinge să renunțe la Hristos, persecutorii au adus-o chiar și pe mama sa, crezând că dragostea maternă îl va îndupleca.

Însă mama sa, plină de Duhul Sfânt, l-a încurajat să rămână statornic și să primească cununa muceniciei cu bucurie:

„Mergi, fiule, spre moarte cu nădejde și cu mulțumire! Mai bine o viață scurtă cu Hristos decât una lungă fără El.”

Pedeapsa finală a fost una cumplită: a fost legat într-un sac plin cu șerpi veninoși și aruncat în mare. Trupul său a fost purtat de valuri până la țărmul Alexandriei, unde a fost descoperit de creștini și înmormântat cu mare cinste în anul 290.

No ad for you
Mai târziu, moaștele Sfântului Iulian au fost mutate în Antiohia, devenind izvor de tămăduiri și binecuvântare.

Calendar ortodox iunie 2025
(sursa foto: patriarhia.ro)

Citește și: Cele mai puternice rugăciuni pentru ajutor în caz de boală și necaz. Lista făcută de preoții ortodocși

Sfântul Ioan Gură de Aur a rostit o predică deosebit de emoționantă despre Sfântul Iulian, în care mărturisea despre puterea sfintelor lui moaște:

„Din gura mucenicului ieșea glasul lui cel sfânt, iar împreună cu glasul și o lumină care lumina mai puternic decât razele soarelui. Luați un om bolnav, indiferent cât de groaznic, un posedat de diavol sau care și-a pierdut mințile, și aduceți-l la racla în care se odihnesc rămășițele sfinte ale acestui sfânt, și veți vedea cum demonul sare și fuge de la om, ca și ars de foc.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri