Cum alegi o canapea de consultaţii pentru cabinetul tău medical
Oferirea serviciilor medicale de calitate necesita un mobilier medical potrivit cu nevoile pacientilor. Ordinul MS nr. 240/2004 obliga cabinetele de medicina muncii sa aiba in dotare, printre alte obiecte de mobilier sau instrumentar medical, si o canapea (masa) pentru consultatii. Asadar, aceasta este prezenta in toate cabinetele medicale, indiferent de specializare.
In prezent, exista o varietate de canapele pentru consultatii si tratamente. Sa vedem de ce trebuie sa tii cont, atunci cand alegi una pentru cabinetul tau.
Specializarea medicala a cabinetului
In primul rand, masa de consultatii trebuie sa corespunda cu specificul cabinetului.
Un cabinet de pediatrie necesita canapele de consultatii mai mici ca dimensiuni, personalizate in concordanta cu imaginatia copiilor. Un cabinet de ginecologie necesita un tip de masa cu etrier, pentru pozitionarea corecta a picioarelor pacientei. Intr-o sala de imagistica se utilizeaza o canapea de examinare de specialitate.
Alte specializari necesita canapele cu accesorii, sertare, rafturi, suporturi sau grilaje in partea inferioara. Acestea servesc depozitarii obiectelor sau instrumentelor utilizate in timpul examinarii ori tratamentului. Se recomanda alegerea canapelelor cu sertare care nu sunt sudate.
Ajustabilitate si accesibilitate
Pacientii sunt diferiti, in functie de dimensiunile si formele corpului sau de nevoile speciale. De asemenea, fiecare prezinta afectiuni distincte, deci locul si modul de examinare difera.
Asadar, trebuie tii cont de modalitatile de ajustare a mesei de examinare. Reglarea acesteia se face mecanic sau cu ajutorul unui motor electric.
Din acest punct de vedere, mesele de consultatie se impart in trei categorii:
- Canapele de examinare standard – acestea sunt cele mai utilizate in spitale, clinici si cabinete. Sunt rezistente, confortabile si nu includ elemente suplimentare.
- Canapele de examinare Hi-Low – se coboara la sol si se ridica usor, fiind potrivite pentru pacientii varstnici si cei cu dizabilitati, care nu se pot aseza singuri pe canapea, mai ales daca este inalta. Transferul din scaunul cu rotile poate fi complicat. Insa cu ajutorul acestui tip de masa, acestia pot fi mutati pe verticala si pozitionati adecvat cu mai multa usurinta. De asemenea, canapeaua Hi-Low include curele si manere care vin in ajutorul medicilor si asistentilor.
- Canapele de examinare combinate – concepute pentru personalizare si combinare de diferite functii. Accesoriile (tetiere, etriere) pot fi montate si demontate, dupa nevoile fiecarui pacient sau dupa tipul de consultatie. Acestea sunt durabile si utile in multe tipuri de consultatii. De obicei, sunt folosite in salile de urgente.
Mobilitate si structura
O canapea medicala cu role este utila pentru deplasari la domiciliu. Mai mult decat atat, ingrijitorii o pot muta cu usurinta, in vederea curateniei sau rearanjarii cabinetului.
Tapiteria trebuie sa fie usor de dezinfectat, durabila si confortabila pentru pacienti.
Materialele potrivite pentru canapelele mobile sunt cele puternice, dar usoare, cum ar fi titanul. Cadrul de otel este potrivit pentru acest obiect de mobilier medical, deoarece este un material solid si durabil.
Spatiul disponibil
Tine cont de marimea salii de consultatie si de locul in care vrei sa amplasezi canapeaua de consultatie. Mesele de examinare se gasesc sub diferite dimensiuni, asa ca nu orice masa s-ar putea potrivi.
Este recomandat sa achizitionezi canapeaua de consultatie de la o marca de renume care ofera garantie de incredere.
Acorda atentie acestor aspecte si vei putea alege canapeaua de examinare potrivita cabinetului tau.