Andreea şi Mircea, un cuplu din Sălaj, au parcurs cei 1.900 de kilometri dintre Paris și Zalău pentru a vota la alegerile locale.
Andreea și Mircea sunt stabiliți de mai mulți ani în Franța, acolo unde bărbatul este manager în domeniul monumentelor istorice, a relatat Agerpres. Originari din Zalău, ei nu au ratat șansa de a vota la alegerile locale, mai ales că în străinătate nu se poate face acest lucru.
„Am venit din Franţa. Ne-am pornit de la Paris joi seara. Am făcut 1.900 de kilometri până la Zalău, pentru a vota.
Citeste si: Vladimir Drăghia a fost la vot alături de soție! Câștigătorul Exatlon 1 și-a îndemnat fanii să îl urmeze: “Să nu mai asistăm pasiv la bătaia asta de joc”
Cei doi vor să revină definitiv în România
„Am venit, în primul rând, din responsabilitate, pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea aceasta, pentru a putea mai apoi să avem un cuvânt de spus. Adică nu putem să ne plângem că nu a evoluat comunitatea noastră în sensul în care ne-am dorit, dacă nu am ieşit la vot. Adică nu ne-am exercitat acest drept, nu putem avea pe urmă pretenţii. Pentru a avea acest drept, după alegerile locale, a trebuit să facem acest efort”, a mai spus Andreea.
„Inevitabil ne vom întoarce pentru că ne place mult în România. Oamenii sunt mult mai calzi, faţă de Franţa, unde stai cinci ani într-un imobil şi nu apuci să-ţi cunoşti toţi vecinii, pentru că sunt foarte reci şi le e frică de persoane străine. Dacă ceri o informaţie pe stradă, prima dată se face că nu te-a auzit”, a declarat Mircea, partenerul Andreei.