Autorităţile egiptene au descoperit în necropola din situl Saqqara, în apropiere de Cairo, mormântul, ornat cu reliefuri colorate şi inscripţii foarte bine conservate, al unui înalt responsabil din dinastia a V-a egipteană, adică între anii 2.500 şi 2.300 î.e.n., scrie Le Figaro.
Mormântul unui nobil numit "Khuwy" a fost descoperit în martie. Interiorul acestei noi comori arheologice a fost prezentat, sâmbătă, de ministrul Antichităţilor, Khaled el-Enany, însoţit de zeci de ambasadori şi de ataşaţi culturali din mai mult de 20 de ţări.
"Mormântul în formă de L al lui Khuwy începe cu un mic coridor care coboară către o anticameră, apoi spre o cameră mai mare cu picturi care îl reprezintă pe proprietar aşezat în jurul unei mese cu ofrande", descrie Mohamed Megahed, şeful echipei de excavare, într-un comunicat al ministerului Antichităţilor.
Picturile ornamentale ale mormântului, compus în principal din cărămizi de calcar alb, conţin o răşină verde specifică şi uleiuri folosite în timpul funeraliilor.
Situl Saqara, din sudul oraşului Cairo, adăposteşte numeroase morminte şi mai ales celebra piramidă a faraonului Djeser, prima din era faraonică.
În ultimele luni, mai multe descoperiri au fost făcute în zonă. Aceeaşi echipă a dezvăluit deja mai multe morminte din dinastia a V-a. În noiembrie, în acelaşi sit din Saqqara autorităile egiptene au anunţat descoperirea a şapte morminte, între care patru datează de peste 6.000
de ani. Arheologii au scos la lumină scarabei şi pisici mumificate.În ultimii ani, Egiptul şi-a consolidat semnificativ comunicarea privind descoperirile arheologice.
La începutul lunii, în premieră mondială un sarcofag a fost deschis în direct la televiziune. Josh Gates, prezentator al emisiunii americane "Expedition Unknown" de la postul Discovery, a comentat descoperirea mumiei unui preot egiptean datând de peste 2.500 de ani.