Fiscul a colectat 14 miliarde de euro de la marii contribuabili anul acesta
Departamentul din cadrul Fiscului care se ocupă cu verificarea marilor contribuabili, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), a colectat, în primele nouă luni ale acestui an, 63,21 miliarde lei (14,04 miliarde euro), cu 0,6% mai mult faţă de nivelul prevăzut, potrivit ANAF.
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a reorganizat în ianuarie 2016 şi are acum personalitate juridică distinctă. Direcţia are 620 de inspectori fiscali, care gestionează 1.491 de contribuabili importanţi, care au fiecare o cifră anuală de afaceri de peste 89 milioane de lei.
La bugetul de stat s-au colectat 48,1 miliarde lei (10,7 miliarde euro) după nouă luni, cu 332,41 de milioane de lei mai mult faţă de program.
ANAF a colectat din impozitul pe venit 5,39 miliarde de lei (1,2 miliarde euro), gradul de realizare a programului fiind de 94,88%.
La bugetul asigurărilor sociale de stat au fost încasaţi 9,77 miliarde de lei (2,17 miliarde euro), gradul de realizare a programului fiind de aproximativ 98%.
Veniturile colectate de ANAF sunt aferente principalelor patru bugete componente ale bugetului general consolidat: bugetul de stat, bugetul naţional unic pentru asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj.