Gabriela Firea îi cere noului prefect al Capitalei să redeschidă școlile din București

Gabriela Firea îi cere noului prefect al Capitalei să redeschidă șclolile din București

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a afirmat că măsura închiderii şcolilor în Capitală este una injustă pentru elevi şi profesori şi adăugat că social-democraţii solicită noului prefect al Bucureştiului Traian Berbeceanu să redeschidă şcolile în oraş. Ea a mai spus că România şi Lituania sunt singurele state din Europa care au luat această măsură şi că PSD propune aplicarea programului pe care l-a iniţiat cât era primar general şi anume testarea cadrelor didactice şi elevilor, în condiţiile în care există aparatura necesară şi personal calificat să facă acest lucru.

„Aş vrea să abordez un subiect pe care l-am discutat în cadrul Comitetului Politic Naţional şi anume această situaţie singulară la nivel european şi aberantă, spun eu cu privire la închiderea şcolilor. În Capitală s-a luat măsura închiderii unităţilor de învăţământ, o măsură injustă pentru profesori si elevi. În Europa, doar România şi Lituania ţin şcolile închise. Nu există nicio justificare şi cerem noului prefect al Capitalei să redeschisă şcolile din Capitală.

Ce e de făcut? Să fie testaţi profesorii şi elevii şi doar unde e un focar să iei o astfel de măsură de închidere a şcolii. Am şi eu copii, sunt părinte, vorbesc în fiecare zi cu zeci poate sute de mame, de familii. Toată lumea e îngrijorată. Nu se poate compara învăţământul în clasă cu cel online. Copiii nu mai socializează, nu îşi mai văd profesorii. Sunt de asemenea multe familii în care copiii sunt supravegheaţi de bunici, iar aceştia nu sunt familiarizaţi cu metodolodia online”,
a declarat Gabriela Firea joi, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.

Citeste si: Nicușor Dan a anunțat când deschide larg ușa Primăriei. Care e prima decizie pe care o ia noul edil

Firea a prezentat şi propunerile PSD, mai exact aplicarea programului pe care l-a iniţiat când era primar general, cel de testare a elevilor şi profesorilor.

Gabriela Firea, propunerile PSD sunt: să se aplice programul iniţiat de mine ca primar general şi avem totul pregătit aparatură de testare şi personal calificat să fie testaţi profesorii şi elevii şi să fie izolaţi doar după caz cei confirmaţi. Realitatea o putem afla doar prin testarea masivă a elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar. Nu sunt decât măsuri din programele de sănătate publică aplicat la acest moment la nivel european.

Din păcate, la noi se merge pe programul de sănătate publică implementat în luna martie. Au trecut 9 luni, trebuie să ne adaptăm la situaţia existenţă şi nu să rămâne încremeniţi în programul lunii martie.

Citeste si: Ce spune Nelu Tătaru despre pacienții COVID-19 asimptomatici care apelează la medicul de familie

 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri