Gică, românul ucis cu pietre de doi adolescenţi, în Suedia, a fost înmormântat acasă, la Bacău. Modul şocant în care şi-a găsit sfârşitul. Cine a venit la slujbă

A fost o zi tristă în comuna Bârsăneşti. Gică, românul care a fost ucis în bătaie, în urmă cu trei luni şi pe care agresorii îl numeau "şobolan", a fost înmormântat acasă, la Bacău. Incidentul a avut loc în oraşul Husqvarna din Suedia, la începutul lunii august 2018, iar repatrierea trupului a fost suportată de statul suedez. La fel şi o parte din cheltuielile de înmormântare.

Bărbatul avea 48 de ani şi locuia de 4 ani în Suedia.

Avea mai multe locuri de muncă, dar viaţa n-a fost prea blândă cu el, astfel că a rămas fără acoperiş deasupra capului. Atunci a atras atenţia unor tineri care l-au chinuit luni întregi, iar într-un final l-au şi omorât.

La slujba de înmormântare a participat şi Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, pentru  a fi alături de familia lui Hortolomei-Lupu Gheorghe, bărbatul care şi-a găsit sfârşitul într-un mod tragic.

„Avem nevoie de solidaritate şi rugăciune în faţa unor astfel de acte de dezumanizare extremă” a spus Episcopul Macarie, conform Deşteptarea. 

De asemenea, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de încurajare pentru familia îndurerată, lansând totodată un îndemn la iertare şi compasiune pentru familiile tinerilor acuzaţi de uciderea românului.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri