Femeia din comuna Costuleni a fost mușcată de mai multe ori de animalul sălbatic. Incidentul a avut loc chiar în gospodăria sa.
Femeia a povestit că era în grădină atunci când a simțit mușcătura animalului sălbatic. Foarte speriată, aceasta a țipat și a încercat să scape de cât mai repede de șacal.
„Eu eram în grădină, la ardei. Dintr-odată, am simțit mușcătura, am început să țip să mă audă soțul meu, am pus mâna pe un arac și am dat în el. M-am speriat foarte tare, dar nu m-am pierdut.
Femeia a plecat la spital după ce a fost mușcată, unde a încercat să explice cât mai repede ce s-a întâmplat. Victima spune că, dacă nu avea poze cu animalul, nimeni nu o credea.
„Am avut noroc că l-au prins și mi-au trimis poze, că altfel nu mă credea nimeni că am fost mușcată de șacal.
S-a aflat că șacalul era turbat după ce a fost prins și omorât de câțiva săteni. Toate persoanele care au intrat în contact cu animalul periculos au fost chemate la spital.
Întâmplarea i-a speriat de moarte pe unii localnici, dar părerile sunt împărțire. În timp ce unele persoane se tem că ar putea avea loc un nou atac, alți oameni sunt convinși că nu există șacali în zonă.
„Vineri seara l-au omorât niște băieți, i-au dat cu furca, pe unul dintre ei era să-l muște. Sâmbătă au venit de la Iași și l-au luat să îi facă analize și a ieșit că are rabie. Eu am fost la vaccin, la fel și băieții ăia. Acum, tot satul se teme. Cine știe câți or mai fi pe aici? Sper să fie totul bine. Ce să fac acum? Bine că am scăpat cu atât”, a mai spus victima.