VIDEO O dronă cu încărcătură explozivă, găsită într-un lan de rapiță din Tulcea. MApN: „A fost detonată controlat”

Bucățile de dronă au fost găsite în zona localității Rachelu, comuna Luncavița din Tulcea, iar verificările au arătat că aparatul avea încărcături explozive.

Un localnic din Tulcea a dat alarma. Bărbatul a sunat la 112 și a anunțat că descoperise resturi metalice pe un câmp. La fața locului au ajuns Militarii Serviciului Român de Informații și din cadrul Armatei României, care au stabilit că bucățile descoperite erau resturi de dronă.

„Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat luni, 29 iunie, că în zona localității Rachelu, comuna Luncavița, județul Tulcea, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112 de către un localnic, existența unor fragmente de dronă.

Echipe specializate ale MApN și ale altor instituții din domeniul securității și apărării naționale au ajuns la fața locului și au intervenit conform procedurilor, evaluând riscurile și securizând perimetrul. În urma evaluării situației, aceștia au confirmat prezența unei încărcături explozive”, a transmis MApN.

Citește și: Alexandra a fost răpită și ucisă de fostul partener cu puțin timp înainte să nască. Femeia de 39 de ani era însărcinată în luna a opta

No ad for you

Încărcătura a fost detonată controlat luni dimineață, 30 iunie, la fața locului, de către specialiștii din cadrul Ministerului Apărării, „cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute pentru aceste situații și în deplină siguranță pentru cetățeni și pentru specialiștii care au efectuat operațiunea”.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

„Datele preliminare rezultate în urma evaluărilor efectuate de specialiști indică faptul că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare și adaptare a apararii aeriene adoptate dupa incidentele grave de la Galati.

De la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra unor obiective aflate în proximitatea frontierei cu România.

În acest context, au fost semnalate 29 de pătrunderi neautorizate ale unor drone rusești în spațiul aerian național și au fost identificate, în aproximativ 50 de situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României. Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontierei, iar, ca măsură de protecție și monitorizare a spațiului aerian, aeronavele aflate în serviciul de poliție aeriană au fost ridicate în 26 de situații. Tot în acest an au fost înregistrate 15 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spațiul aerian național și au fost identificate, în 14 situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul Ministerului Apărării.

Citește și: Florin a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din Flămânzi. Bărbatul avea 34 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri