Oamenii-roboți sunt aici! SF-ul a devenit realitate și pentru români

De câțiva ani încoace, ne tot obișnuim cu ideea că roboții vor face parte din viața noastră: roboți cu AI care scriu, desenează, operează, fac cafeaua sau ghidează turiștii prin muzee. În paralel, tehnologiile avansate promit să-i ajute pe cei cu dizabilități să-și recapete autonomia – un concept care, până recent, părea mai mult o promisiune decât o realitate.

Dar în umbra acestor inovații publice, fără fanfară și breaking news, a apărut o categorie cu totul specială de „roboți”: oameni care poartă în ei sau pe ei tehnologie de ultimă generație, care le înlocuiește membre pierdute și le oferă ceva ce mult timp a părut imposibil – o viață normală.

Aceștia nu sunt personaje din filme, nu sunt actori într-un scenariu de Hollywood. Sunt oameni reali – unii deveniți celebri, alții complet anonimi – care trăiesc printre noi, își beau cafeaua cu o mână artificială, își conduc mașina cu un picior bionic sau dansează din nou, după

o tragedie care i-a lăsat paralizați. Sunt veterani de război, victime ale accidentelor sau copii care s-au născut fără un membru. Unii dintre ei și-au pus visele în pauză pentru ani de zile. Acum, cu ajutorul tehnologiei, le pot relua de unde le-au lăsat.

Membrelor bionice – proteze avansate care se mișcă, reacționează, uneori chiar simt – nu li se mai spune de mult „brațe artificiale” sau „picioare de metal”.

Au nume proprii: Hero Arm, Genium X3, LUKE Arm, Esper Hand. Se mișcă cu o grație neașteptată, răspund la semnale nervoase, iar unele dintre ele arată mai degrabă ca niște gadgeturi James Bond decât ca dispozitive medicale.

Acești „oameni-roboți” sunt dovada că viitorul ne-a ajuns din urmă. Ceea ce părea acum două decenii o scenă din „RoboCop” este astăzi parte din viața de zi cu zi a mii de oameni din întreaga lume – inclusiv din România.

Mai mult decât orice tehnologie, protezele bionice spun o poveste despre speranță, reziliență și redobândirea demnității umane. Nu mai e vorba doar despre a supraviețui fără un membru, ci despre a trăi din nou cu toate nuanțele unei vieți împlinite.

Fascinant este și cum aceste tehnologii nu vin doar de la giganți industriali, ci și de la start-up-uri curajoase care reușesc, în mod neașteptat, să schimbe viețile a mii de oameni – inclusiv copii care primesc mâini bionice personalizate cu teme Disney, pentru ca dizabilitatea să devină o superputere, nu o povară.

Revoluția invizibilă: protezele bionice și saltul tehnologic care a schimbat totul

Dacă ai impresia că o proteză înseamnă doar o bară de metal cu o articulație, e timpul să-ți schimbi complet imaginea. În ultimele două decenii, protezele au trecut printr-o transformare radicală, iar saltul tehnologic este, fără exagerare, comparabil cu trecerea de la telefonul cu fir la smartphone. Azi, un braț bionic poate prinde un ou fără să-l spargă, poate scrie pe tastatură, poate ridica o halteră sau chiar se poate conecta la o aplicație pe telefon. Un picior artificial poate învăța cum merge utilizatorul său și se poate adapta din mers, la propriu, la scări, borduri sau pante abrupte.

La baza acestor dispozitive nu mai stau doar ingineria mecanică și biomecanica, ci și inteligența artificială, feedback-ul senzorial, controlul mioelectric și chiar conectarea directă cu sistemul nervos. Mai mult: unele dintre aceste proteze se atașează direct în os, printr-un proces numit osseointegrare, și devin, practic, o extensie naturală a corpului.

Printre companiile care au dus aceste inovații din laborator în viața reală se numără:

Open Bionics (UK), startup-ul care a democratizat accesul la brațe bionice prin imprimare 3D. Hero Arm-ul lor, un dispozitiv modular și personalizabil, e una dintre cele mai populare proteze pentru copii și adolescenți. Design-urile inspirate din universul Marvel sau Star Wars nu sunt doar cool, ci și o declarație de identitate: dizabilitatea nu e o slăbiciune, e o superputere.

Ottobock (Germania), un gigant în domeniul protezelor, pionier al genunchilor bionici și al mâinilor cu degete articulate. Modelul lor de genunchi Genium X3 poate simula mersul natural chiar și în condiții dificile, de la teren accidentat până la scări sau pante.

Össur (Islanda), specializată în proteze de gleznă și picior care se ajustează în timp real la condițiile de mers. Au testat chiar și controlul neuronal direct, prin implanturi subcutanate, cu rezultate promițătoare.

Esper Bionics (Ucraina/SUA), companie emergentă care folosește AI pentru a crea proteze inteligente ce învăță de la utilizator și se adaptează stilului de mișcare al acestuia în timp real.

Mobius Bionics/ DEKA (SUA), creatorii brațului LUKE – inspirat de universul Star Wars – care oferă control extrem de fin și forță de prindere pentru multiple sarcini.

Unlimited Tomorrow (SUA), care oferă proteze bionice printate 3D, la costuri reduse, pentru copii și tineri, personalizate până la nuanța pielii și forma degetelor.

Mai nou, în joc au intrat și exoscheletele robotice – costume motorizate care ajută persoane paralizate să se ridice, să meargă sau chiar să urce scări. De exemplu, sistemul ReWalk, aprobat medical în SUA, le oferă persoanelor cu leziuni ale coloanei o autonomie pe care, până recent, medicina nici nu îndrăznea să o promită.

Ce au toate aceste inovații în comun? Faptul că au ieșit din laborator și au intrat în viețile reale ale oamenilor. Protezele bionice nu mai sunt doar prototipuri spectaculoase prezentate la târguri de tehnologie, ci echipamente medicale omologate, disponibile în zeci de țări, inclusiv în România. În spitale, clinici private sau prin programe de reabilitare, tot mai mulți pacienți beneficiază de aceste soluții – iar în multe cazuri, reușesc să revină la o viață activă, independentă, uneori chiar mai puternici decât înainte.

Azi, când cineva pierde un membru, nu mai e condamnat la o viață de limitări. Din contră: în anumite privințe, unele proteze oferă mai multă putere, stabilitate sau precizie decât membrele biologice. Nu întâmplător, unii dintre utilizatorii acestor tehnologii nu se mai consideră persoane cu dizabilități, ci oameni cu un tip diferit de mobilitate – augmentată.

Aceasta este revoluția invizibilă care are loc în jurul nostru. Nu e anunțată cu breaking news, dar schimbă în liniște viețile a milioane de oameni. Iar ceea ce ieri părea imposibil, azi e doar o vizită la specialist distanță.

Când metalul înlocuiește carnea, dar nu și emoția. Poveștile oamenilor care au învățat din nou să trăiască

Pentru cei care nu au trecut printr-o amputație, e greu de imaginat ce înseamnă să pierzi un braț sau un picior. Nu doar funcția fizică – mersul, prinderea, mișcarea – ci și tot ce vine odată cu ea: încrederea în sine, independența, uneori chiar sensul. Dar cei care au trecut prin asta știu și altceva: că viața nu se oprește acolo. Că tehnologia modernă nu e doar un instrument, ci o punte înapoi către lume. O mână robotică nu înlocuiește complet o mână umană, dar poate reda gesturi care păreau pierdute: o strângere de mână, o cană de cafea, o mângâiere, o tastă pe un laptop. Și poate cel mai important: redă încrederea.

Un exemplu care a inspirat o țară întreagă este cel al plutonierului Florinel Enache, grav rănit în Afganistan, unde a pierdut ambele picioare și un braț. Mulți s-ar fi închis într-un colț al existenței. Florinel, în schimb, a devenit primul român protezat cu o mână bionică de ultimă generație. Medicul care l-a operat povestea cu emoție cum, la scurt timp după intervenție, Florinel și-a ridicat noul braț și a făcut un gest simplu: a salutat.

Un gest banal pentru unii, dar pentru el – și pentru toți cei care l-au însoțit în drumul său – a fost momentul în care viitorul s-a deschis din nou.

Apoi sunt tinerii – generația care s-a născut cu internetul și cu visul că orice e posibil. Marius Vrânceanu, student la Drept din București, și-a pierdut o mână în urma unui accident. Nu s-a mulțumit cu o proteză statică. A cercetat, a întrebat, a strâns bani și a devenit primul român care a purtat o i-Limb – una dintre cele mai performante mâini bionice din lume. Printr-un smartphone, își poate regla modul de prindere: degetele se pot adapta pentru a ține o sticlă, a tasta sau a întoarce pagini. Marius poate scrie, poate găti și poate ține o vorbire în fața unei audiențe – iar mâna lui bionică nu e doar o unealtă, ci un simbol. Spune cu zâmbetul pe buze că a învățat din nou să aplaude – „acum și cu mai mult impact.”

În Marea Britanie, Patrick Kane este un exemplu al generației care a crescut odată cu tehnologia. După ce și-a pierdut un braț și un picior din cauza unei infecții, copilăria lui a fost plină de proteze rigide, incomode, care nu făceau decât să-i amintească de ceea ce-i lipsea. Dar totul s-a schimbat când, adolescent fiind, a primit un braț bionic articulat, controlat mioelectric. La 21 de ani, Patrick povestește cu umor că poate să își verifice mâna printr-o aplicație, să schimbe modul de prindere în timp ce merge cu metroul și să răspundă copiilor curioși care îl întreabă dacă e un supererou. Răspunsul lui? „Nu, doar un om norocos care trăiește în era tehnologiei.”

Dar nu e nevoie să mergem până la Londra pentru a înțelege puterea acestor dispozitive. La Cluj, la București, la Iași, tot mai mulți pacienți români primesc proteze bionice – uneori prin fonduri speciale, alteori cu ajutorul comunității sau al unor fundații. Chiar dacă unii nu pot simți atingerea propriu-zisă, spun că “simt că membrul face parte din mine”. Cum explică mulți terapeuți, propriul creier învață să integreze tehnologia și să o perceapă ca pe un nou început.

Nu toți pot face totul din prima. Adaptarea cere timp, răbdare și antrenament. Un utilizator povestea că în primele săptămâni simțea brațul bionic ca pe un intrus. Astăzi, după un an, îl consideră o extensie firească a corpului și nu își mai imaginează viața fără el.

Mai mult decât mobilitatea, ceea ce oferă aceste proteze este posibilitatea de a fi văzut altfel. Nu ca „persoana cu o problemă”, ci ca persoana care a învins o problemă. Cu un design modern, uneori chiar spectaculos, proteza devine o declarație: „Da, sunt diferit. Dar și al naibii de puternic.”

Tilly și mâna care a schimbat totul. Când o fetiță devine simbolul global al viitorului bionic

Tilly Lockey avea doar 15 luni când viața ei s-a schimbat radical. O infecție fulgerătoare cu meningită meningococică a lăsat-o pe micuță fără ambele mâini, amputate de la nivelul încheieturii. Medicii au salvat-o la limită, dar copilăria ei a început cu o realitate dură: nu va mai putea face singură lucrurile firești pe care alți copii le învățau de la sine.

 

Și totuși, peste ani, Tilly nu doar că a învățat să le facă. Le-a redefinit. Cu două brațe bionice futuriste, devenite parte din personalitatea ei, Tilly a ajuns să fie numită de presă „fata cu mâinile de robot”. Dar în spatele titlului care atrage privirile e o adolescentă zâmbitoare, încrezătoare, care a transformat o traumă profundă într-o superputere personală.

Povestea ei a făcut înconjurul lumii. Nu pentru că este rară – ci pentru că e profund umană și complet neașteptată. Tilly nu este victima perfectă și nici eroina în sensul clasic. E o adolescentă care dansează, cântă, face vloguri și participă la evenimente de modă. Diferența e că își conectează palmele prin Bluetooth și își reglează priza cu o aplicație pe telefon.

La doar 9 ani, Tilly a devenit primul copil din lume care a testat Hero Arm, proteza bionică imprimată 3D dezvoltată de startup-ul britanic Open Bionics. Era ușoară, colorată, adaptabilă și, cel mai important, nu arăta ca o proteză medicală, ci ca un gadget de supererou. Într-un interviu, Tilly povestea: „Toți colegii voiau să o atingă. Pentru prima dată, nu m-am mai simțit diferită. M-am simțit specială.”

 

Proteza îi permitea să deschidă o sticlă de apă, să țină un stilou, să scrie, să se machieze – lucruri care nu-i mai păreau inaccesibile. Mai târziu, a primit chiar modele personalizate cu tematică Marvel – inclusiv un design inspirat de Iron Man, cu LED-uri funcționale. A participat la concursuri de modă, a fost model în prezentări și a apărut pe coperta revistelor. Nu ca „fetița fără mâini”, ci ca adolescenta cool cu mâini bionice.

Povestea ei a captat atenția nu doar a presei, ci și a Hollywoodului. Când Steven Spielberg căuta o imagine simbolică pentru promovarea filmului Ready Player One – o distopie pop despre realitate virtuală și augmentări tehnologice – a ales-o pe Tilly să urce pe scenă la lansarea oficială. Spielberg a fost profund impresionat de carisma ei și de modul în care și-a asumat imaginea publică fără complexe: „Ești o adevărată pionieră”, i-a spus regizorul. Iar Tilly, în stilul ei direct, i-a răspuns zâmbind: „Sunt doar eu. Cu un upgrade.”

De atunci, Tilly a devenit o ambasadoare globală a protezelor bionice. A ținut discursuri motivaționale, a militat pentru accesibilitate și design incluziv și a susținut Open Bionics în dezvoltarea versiunilor pentru copii. Una dintre cele mai mari realizări ale ei este chiar faptul că a schimbat percepția publicului asupra persoanelor cu proteze. Pentru mulți adolescenți, Tilly e mai mult decât o poveste medicală – e o influenceră cu atitudine, o fată care îți arată că poți fi stylish, independent și plin de viață chiar dacă porți o proteză robotică în loc de mână.

Când e întrebată dacă și-ar dori să aibă mâinile înapoi, răspunde simplu: „Nu aș fi cine sunt astăzi fără ele. Nu mi-aș schimba viața pentru nimic.”

Povestea ei nu e un caz izolat. Este simbolul unei generații care nu mai vrea să-și ascundă diferențele. Care înțelege că o proteză nu e o rușine, ci un instrument. O extensie a voinței. Uneori, chiar o declarație de stil. Iar Tilly, cu siguranță, știe să poarte tehnologia cu grație, cu umor și cu mândrie.

Între gând și gest: cum funcționează un braț bionic și câtă „putere” are în el

Un braț bionic nu e un simplu accesoriu hi-tech. E rezultatul a zeci de ani de cercetare în neuroștiințe, robotică și inginerie biomedicală. Și totuși, la exterior, totul pare simplu: îl pui, îl porți, îl miști. Dar cum anume știe o proteză ce vrei să faci cu ea? Cum apucă o cană fără să o strângă prea tare? Sau cum știe când să se deschidă, să ridice, să se oprească?

Totul pornește de la creierul uman – care continuă să „trimită comenzi” membrului amputat, chiar și după ce acesta nu mai există. Când o persoană vrea să strângă un pumn sau să ridice o mână, mușchii rămași în membrul rezidual se contractă, iar acele semnale electrice (foarte slabe, dar detectabile) pot fi citite de electrozi montați pe piele sau chiar implantați în mușchi. Aceste semnale, numite mioelectrice, sunt captate și transmise către un mic procesor aflat în proteză, care le interpretează și le transformă în mișcări.

Practic, proteza învață ce vrei să faci. În unele cazuri, un mic antrenament este suficient pentru ca un algoritm de inteligență artificială să distingă între semnale precum „vreau să apuc”, „vreau să arăt cu degetul”, „vreau să mișc încheietura”.

Ce e spectaculos: unele proteze permit controlul fiecărui deget în parte, iar unele modele mai noi integrează și feedback tactil – adică poți simți dacă ceva e moale sau tare, cald sau rece, prin mici semnale nervoase sau vibrații transmise în zona bontului. Astfel, utilizatorul nu doar comandă, ci și primește informații înapoi – un fel de „dialog” între corp și tehnologie.

Iar pentru cei cu amputații deasupra cotului sau ale piciorului, există soluții și mai complexe. Printr-un procedeu chirurgical numit osseointegrare, proteza este conectată direct în osul rămas, eliminând nevoia unei cupe care strânge bontul. Avantajul? Stabilitate, confort și – în unele cazuri – senzația că proteza „face parte din tine”. În paralel, chirurgii pot redirecționa nervii existenți către alți mușchi, astfel încât semnalele cerebrale să aibă un „drum” mai clar către electrozi. E ca și cum ai muta un întrerupător într-o cameră mai accesibilă, dar el aprinde aceeași lampă.

Cât de puternice sunt aceste membre?

Ei bine, un braț bionic modern poate ridica între 8 și 20 de kilograme, în funcție de model și poziție. Poate fi suficient pentru a căra o sacoșă, a ține un laptop, a deschide o ușă grea sau a face exerciții ușoare. Degetele pot fi reglate pentru finețe: unele proteze permit să apuci un ou fără să-l spargi sau să ridici o monedă de pe o suprafață plană.

Dar forța brută nu e totul. E la fel de important cum strânge, când se oprește, cât de intuitiv răspunde la mișcările utilizatorului. Aici intră în joc algoritmii și senzorii: unele proteze „simt” când obiectul începe să alunece și strâng automat un pic mai tare. Altele detectează poziția spațială a brațului și ajustează încheietura pentru confort.

Și da, unele componente sunt wireless și detașabile. Palmele unor proteze se pot schimba în funcție de activitate: o palmă standard pentru viața de zi cu zi, una sport pentru bicicletă, una pentru tastatură. Schimbarea durează câteva secunde. Mai mult, unele modele se conectează la aplicații mobile prin Bluetooth, permițând personalizarea gesturilor, reglarea sensibilității sau actualizarea softului.

În privința alimentării, majoritatea protezelor bionice folosesc baterii reîncărcabile, care oferă o autonomie de 8 până la 24 de ore, în funcție de intensitatea utilizării. Se încarcă prin cablu, dar există și modele cu încărcare magnetică sau contactless. Producătorii lucrează deja la soluții și mai flexibile – baterii mai mici, dar mai puternice, sau chiar alimentare cu energie generată prin mișcare.

Interesant este și faptul că, în multe cazuri, creierul se adaptează mai repede decât ne așteptăm. Neuroplasticitatea – capacitatea creierului de a se reorganiza – face ca, în timp, comenzile să fie transmise tot mai intuitiv. Unii utilizatori spun că, după luni de folosire, „uită” că poartă o proteză: „Doar mă gândesc să iau ceva, și mâna o face.”

Așadar, da – tehnologia a evoluat spectaculos. Dar partea cea mai frumoasă e că aceste sisteme nu sunt reci, sterile sau mecanice. Ele sunt o punte între dorința de a trăi normal și posibilitatea de a o face. Un braț bionic nu e magic. Dar pentru cineva care a crezut că nu va mai putea deschide ușa singur, e tot ce are nevoie.

Cât costă să-ți recapeți un braț? Alte proteze bionice, opțiuni în România și ce șanse au pacienții de a-și „reconstrui” viața

Dacă ai ajuns până aici și te întrebi cât costă, concret, să ai o mână ca Iron Man sau un genunchi care merge singur pe scări, răspunsul scurt e: destul de mult. Dar nu imposibil. Iar în ultimii ani, barierele de preț au început să scadă, pe măsură ce tehnologia se democratizează.

O proteză bionică pentru brațul inferior, precum Hero Arm (Open Bionics), pornește de la aproximativ 10.000–15.000 de euro. Un model avansat pentru adulți, precum i-Limb Quantum (Touch Bionics) sau Esper Hand, poate costa între 25.000 și 60.000 de euro, în funcție de configurație, senzori și opțiuni suplimentare (feedback tactil, integrare cu nervii, personalizare).

Protezele de picior sunt, în general, și mai scumpe. Un sistem complet, cu genunchi bionic (ex. Genium X3 de la Ottobock), gleznă inteligentă și picior modular, poate depăși 80.000 de euro. Exoscheletele robotice, folosite în cazuri de paralizie, sar lejer de 100.000 de euro, fiind gândite pentru reabilitare sau utilizare asistată.

Ce se întâmplă în România? Există opțiuni reale sau doar visăm frumos?

Vestea bună e că și în România se folosesc proteze bionice, iar în unele cazuri, ele pot fi parțial decontate sau sprijinite prin campanii, ONG-uri sau fonduri europene.

Centre medicale din România care au colaborat pentru montarea de proteze bionice:

• Spitalul Militar Central (București) – unde a fost protezat Florinel Enache.
• Centrul de Protezare Ortotech (București) – partener pentru Ottobock.
• Cluj-Napoca – prin clinici private sau proiecte în parteneriat cu universități.
• Iași, Timișoara, Oradea – unde au fost testați sau livrați mai mulți genunchi și picioare bionice, în special Ottobock sau Össur.

Costuri în România

Pentru adulți, prețurile pornesc de la 8.000 de euro pentru proteze simple, și pot urca până la 60.000 de euro sau mai mult pentru sisteme bionice cu control mioelectric avansat. La copii, protezele trebuie înlocuite periodic – un factor care crește costul total în timp, dar și unul care poate fi amortizat prin tehnologii printate 3D, precum cele de la Open Bionics sau Unlimited Tomorrow.

Sunt aceste costuri acoperite de stat?

Din păcate, nu în întregime. Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează parțial anumite tipuri de proteze – însă cele bionice nu sunt integral acoperite, fiind considerate echipamente avansate, neincluse complet în lista standard.

Totuși, în cazurile grave (accidente de muncă, traume post-militare), există programe speciale și excepții administrative. În plus, numeroase ONG-uri au derulat campanii de crowdfunding și sprijin pentru copii și tineri care aveau nevoie de proteze bionice.

Unde se pot face implanturile?

În România, deocamdată, implantarea de proteze cu osseointegrare sau conectate direct la nervi se face rar, de regulă în colaborare cu echipe din străinătate. Cele mai frecvente sunt protezele externe, cu prindere mioelectrică sau mecanică. Însă tot mai mulți români aleg să meargă în Germania, Austria, Italia sau Marea Britanie, unde centrele specializate oferă intervenții complete – de la chirurgie, la reabilitare și personalizare.

În final, întrebarea nu mai e dacă protezele bionice vor deveni o opțiune accesibilă, ci cât de repede se va întâmpla asta. Iar răspunsul pare promițător: cu sprijinul comunității, al inovației și al medicilor care își asumă provocările, din ce în ce mai mulți pacienți își recapătă autonomia, cu tot cu zâmbet. O mână bionică nu schimbă doar un gest. Schimbă o viață.