Pacienții spitalului din Herson au fost evacuați din cauza „bombardamentelor rusești constante”. Totul se întâmplă la două săptămâni după ce armata rusă s-a retras din orașul ucrainean.
Autoritățile din Herson au luat decizia de a evacua pacienții din spitale din cauza rachetelor rusești.
Pacienții spitalului din Herson au fost evacuați
„Din cauza bombardamentelor rusești constante, evacuăm pacienții din spitalele din Herson", a declarat pe Telegram Yaroslav Yanushovich, șeful administrației militare din Herson.
Peste 400 de civili au fost uciși în Herson, în timpul ocupației armatei ruse.
Rusia continuă atacul asupra Ucrainei
„Au fost găsite corpurile a 432 de civili care au fost ucişi”, a indicat Kostin în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni din Ucraina, relatează Agerpres.
După retragerea armatei ruse, nouă încăperi folosite drept camere de tortură au fost descoperite în Herson.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.