"Se va dezlănțui iadul". Trump le-a dat liderilor Hamas un ultimatum de două zile să răspundă planului de pace pentru Gaza

Trump le-a dat liderilor Hamas un ultimatum de două zile

(Sursa foto: Profimedia)

Președintele Donald Trump a anunțat, vineri, că va da grupării Hamas un termen- limită de două zile, până duminică, 5 octombrie, ora 18:00, pentru a răspunde la propunerea sa de a pune capăt războiului dintre Israel și Hamas.

Hamas, răspuns pentru Donald Trump

Gruparea extremistă palestiniană Hamas a transmis președintelui Donald Trump răspunsul privind planul de pace al SUA privind viitorul Fâșiei Gaza. Anunțul venit de la Hamas a fost făcut la câteva ore după un ultimatum dur transmis grupării palestiniene de președintele Americii. Donald Trump amenințase cu "iadul" pe pământ pentru liderii Hamas dacă aceștia nu dau un răspuns în 48 de ore.
Hamas a înaintat răspunsul său mediatorilor din Gaza, acceptând să elibereze toți ostaticii israelieni în cadrul planului de pace al președintelui american Donald Trump și predând administrarea enclavei tehnocraților palestinieni. Mai multe detalii AICI .

Liderul de la Casa Albă a amenințat liderii Hamas că vor fi „vânați și uciși” în cazul în care nu răspund planului de pace al SUA.

No ad for you

"Dacă nu se ajunge la acest acord de ULTIMĂ ȘANSĂ, împotriva Hamas se va dezlănțui IADUL, cum nu a mai văzut nimeni până acum. VA FI PACE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ÎNTR-UN FEL SAU ALTUL”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social, vineri pe 3 octombrie.

Trump le-a cerut, de asemenea, tuturor „palestinienilor nevinovați” să părăsească imediat zona, spunând că „Toată lumea va fi bine îngrijită de cei care așteaptă să ajute”.

Potrivit USA Today, Trump a adăugat că acordul de pace propus „CRUȚĂ VIEȚILE TUTUROR LUPTATORILOR HAMAS RĂMAȘI!”

Cu câteva zile în urmă, președintele american a fost întrebat ce se ca întâmpla dacă Hamas nu va fi de acord cu acordul, iar e a răspuns că va fi un "sfârșit foarte trist”.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri