Situația secțiilor de vot pentru diaspora, discutată de ministrul român de externe cu omologul de la Roma

Situația secțiilor de vot pentru diaspora, discutată de ministrul român de externe cu omologul de la Roma

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică, miercuri, cu omologul italian, Luigi Di Maio, abordând subiectul situaţiei organizării secţiilor de votare în Italia pentru alegerile parlamentare. Scrutinul în diaspora se desfășoară pe parcursul a două zile, în 5 și 6 decembrie.

Situația secțiilor de votare pentru diaspora

Bogdan Aurescu l-a informat pe Luigi Di Maio despre măsurile luate de Ministerul român de Externe pentru organizarea secţiilor de votare în Italia, în conformitate cu normele sanitare în vigoare, pentru asigurarea de condiţii de siguranţă şi prevenţie. Ministrul Aurescu a mai precizat că, până la acest moment, nu au fost semnalate probleme sau situaţii deosebite în pregătirea secţiilor pe teritoriul italian, anunță MAE într-un comunicat.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie la orice secție din afara țării, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în registrul electoral, iar pentru aceasta vor avea la dispoziție două zile pentru vot, 5 și 6 decembrie, între orele locale 7:00 și 21:00.

Consultați aici lista sediilor secțiilor de votare din străinătate, inclusiv din Italia.

În aceeași convorbire, cei doi miniştri au mai mai vorbit despre importanţa unei cooperări consolidate pe dosarele de interes comun la nivel european, inclusiv în domeniul securităţii cibernetice. Ei au mai discutat despre recentelor atacuri din Franţa şi Austria, despre intensificarea manifestărilor extremiste şi necesitatea combaterii terorismului prin folosirea tuturor instrumentelor disponibile, inclusiv a celor ce ţin de dreptul internaţiona l, se precizează în comunicat.

Citeste si: Italia va începe campania de vaccinare anti-COVID-19 gratuită la începutul lui 2021


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri