Stiri Actuale
Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, că romii au fost victimele unui regim criminal, caracterizat de rasism, discriminare, teroare, el admiţând, ”cu durere”, că printre făptuitori s-au aflat şi români, iar nevoia de aducere-aminte este mai urgentă ca niciodată în acest punct critic în care ne aflăm. În opinia sa, genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat şi puţin studiat, astfel că este important ca acesta să fie recunoscut şi studiat în şcoli, dezbătut public, amintit în mod deschis.
”Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, ne amintim de atrocităţile suferite de romii din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi aducem un omagiu memoriei acestor victime inocente. Acest angajament este de o importanţă crucială pentru România . Comemorarea reprezintă o dimensiune...