Stiri Actuale
Petrecere ilegală într-un club din Vâlcea. Patru persoane ar fi trebuit să se afle în carantină
Oamenii legii au descoperit mai bine de o sută de persoane care se aflau la o petrecere într-un club din localitatea Amărăşti, județul Vâlcea. Pe numele a patru dintre cei aflaţi în club fuseseră emise decizii de carantinare, în contextul pandemiei de COVID-19.
„Astfel, începând cu ora 00:00, poliţiştii au descins în incinta unui club din comuna Amărăşti, unde au întrerupt activitatea acestuia, care era în plină desfăşurare contrar legislaţiei în vigoare, fiind legitimate 115 persoane, constatându-se şi faptul că 4 dintre acestea nu respectau măsura...