1 din 3 | Un polițist și-a dat ultima suflare pe terenul de sport din parcul municipal Roman: ”Era un om apreciat de colegi și de comunitate”
2 din 3 | Mineață Marius Lucian - polițist
3 din 3 | Un polițist și-a dat ultima suflare pe terenul de sport din parcul municipal Roman: ”Era un om apreciat de colegi și de comunitate”
Unui polițist în vârstă de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul unui meci de fotbal în Parcul Municipal din Roman.
Un polițist din județul Neamț s-a prăbușit pe terenul de fotbal, sub privirile colegilor săi. Bărbatului de 40 de ani i s-a făcut rău, moment în care prietenii săi au sunat la 112. Echipajul Smurd a încercat să-i acorde acestuia primul ajutor, a fost transportat la spital, resuscitat, însă fără succes, potrivit Monitorul Neamț.
Bărbatul a lăsat în urmă doi copii
”La data de 12 septembrie, în jurul orei 18,50 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roman au fost sesizați prin apel al 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi inconștient. În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi manifestat o stare de rău. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a încercat manevre de resuscitare, la care bărbatul nu a răspuns.
Un coleg al polițistului, Silviu Văduva a postat un mesaj de regret pe Facebook.
Citește și: Agentul care a accidentat un pieton din Caracal, fiind băut și drogat la volan, a fost dat afară din Poliție
”Agent principal de poliție Mineață Marius Lucian s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani ieri, pe 12 septembrie, când se afla la un meci de fotbal în parcul municipal din Roman.
”Vestea tragică a plecării timpurii a colegului nostru, agent principal de poliție Mineață Marius Lucian, ne-a lăsat pe toți îndurerați. În aceste momente dificile, cu profundă tristețe și durere, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Nu a fost doar un coleg, ci și un prieten de nădejde și un membru valoros al familiei Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Va rămâne mereu în amintirea noastră, iar munca sa în slujba legii și a comunității va fi apreciată și respectată întotdeauna”,a mai transmis Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.