exclusiv: Undă verde, cu stângul! Autostrada A6, Bucureşti-Alexandria, trece prin ansamblul „Cetatea geto-dacică Argedava”, unde s-a născut Burebista

La o aruncătură de băț de București se află un promontoriu ce domină ferm malul drept al Argeșului. Acolo, pământul ascunde povești care ar putea rescrie istoria, din epoca bronzului până în evul mediu şi epoca modernă. Inclusiv formarea Daciei. Este situl arheologic de la Popești – Argedava, județul Giurgiu, locul unde unii dintre cei mai importanți arheologi români și străini cred că s-a aflat reședința regelui Burebista. Și tot acolo, în același loc, urmează să treacă Autostrada A6. La doar 10 metri de cetate, direct prin partea încă necercetată a sitului arheologic, cea care l-a legat de râul Argeş şi i-a asigurat gloria în mileniile trecute. Într-un proiect făcut pe repede înainte, fără protecții, fără transparență, fără decență.

Cazul Argedava nu este doar o problemă de infrastructură versus patrimoniu. Este simptomul unei decizii luate în forţă, din birou, cu pixul tras peste hărți, nu peste realitate. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ales traseul Autostrăzii A6, București – Alexandria, fără să țină cont de situl arheologic de la Popești, deși acesta este declarat prin lege zonă protejată de interes național. Mai grav: în ciuda faptului că, la momentul deciziei, existau patru variante analizate pentru traseul autostrăzii, CNAIR a ales exact acea rută care trecea direct prin cetate. Practic, prin cartierul politico-administrativ al davei. Apoi, la sesizarea unor specialişti în patrimoniu cultural, a lungit viaductul şi acum va trece la vreo 10 metri de cetatea propriu-zisă. Cu alte cuvinte, se putea şi mai rău.

Un proiect făcut pe genunchi şi pentru care orice criteriu contează mai mult decât un mare monument istoric

Bineînțeles, România are nevoie de autostrăzi. Este ceea ce populația și firmele din România și Europa cer autorităților autohtone de zeci de ani. Este ceea ce ne trebuie și dacă vrem ca monumentele istorice să fie accesibile publicului larg. Doar că, dintr-o grabă greu de înțeles, a reieșit un traseu cel puțin dubios. Fix pe lângă albia râului Argeș, printr-un coridor foarte îngust (de aproximativ 95 de metri), unde aproape de suprafaţa de azi se află resturi arheologice, probabil medieval târzii, iar sub metri de aluviuni sunt urmele arheologice lăsate de interacţiunea dintre cetate şi Argeş în epoca Argedavei şi

în epoca bronzului. Adică un loc care- pentru că urmele arheologice au fost doar identificate, nu şi cercetate – a fost – conform legii româneşti – inclus în zona de protecţie a monumentului istoric.

Când, pentru a salva ce se mai poate salva în stadiul actual, s-a sugerat CNAIR o variantă de traseu alternativ (cea marcată cu alb pe harta transmisă chiar de echipa de cercetare), care ocolește complet zona și nu ar presupune distrugeri arheologice, CNAIR a răspuns mai întâi că nu poate face modificarea pentru că nu mai este timp până

la termenul de predare a studiului de fezabilitate, apoi pentru că nu are cine să plătească costurile modificării, pentru ca de o lună încoace să invoce poluarea pe care A6 ar produce-o trecând pe fâşia de teren dintre cele două rânduri de case de la marginile localităţilor Novaci şi Dărăşti-Vlaşca. Cât despre Argedava, CNAIR se apără spunând că traseul „trece doar prin zona de protecție, nu prin situl în sine” – o scuză târzie, pentru că Raportul arheologic pe care l-a comandat vorbeşte numai despre afectarea sitului şi nu spune nimic despre zona de protecţie. Iar Ministerul Culturii a acceptat ideea cu zona de proteţie. Doar că realitatea este mai complexă — și mai incomodă.

Chiar raportul arheologic comandat de CNAIR confirmă că între cetate și râul Argeș – adică în ceea ce în prezent este, conform legii şi fişei de sit de la Institutul Naţional al Patrimoniului, zona de protecţie a monumentului- există locuire veche, probabil medievală, aproape de suprafață.

Raportul va deveni accesibil publicului larg abia după ce Studiul de Fezabilitate (SF) al autostrăzii va fi scos la licitație, dar reporterii Știrilor Kanal D au aflat detalii din document, din surse credibile.

Cine își va asuma răspunderea, atunci când constructorii vor da peste urme arheologice?

Problema e că atunci când studiul de fezabilitate va fi scos la licitație orice modificare a traseului va fi, procedural și financiar, mult mai greu de făcut. De fapt, atunci vor fi două posibilităţi. Una este ca arheologii constructorului să considere că nu sunt ei răspunzători faţă de importanţa urmelor arheologice, mai ales în raport cu complexitatea generală a sitului, şi să sape, conform avizului Ministerului Culturii, cele aproximativ 7 hectare în termenul cerut de constructor, la nivelul urmelor arheologice ale evului mediu/modernităţii timpurii, lăsând nesăpate, pentru a fi sigilate de A6, urmele arheologice ale Argedavei şi ale epocii bronzului, aflate sub metri de aluviuni.

Pentru că la aceste adâncimi nu se poate ajunge cu tehnica de lucru actuală, din motive de siguranţă în muncă. Dacă totuşi vor decide că există părţi unde pot săpa la adâncime mai mare, se va pune problema conservării – o problemă pentru rezolvarea căreia este nevoie de timp pentru studiu, asigurarea de specialişti şi mijloace. Dacă se conservă pe loc( in situ), cum ar fi normal, nu se mai poate continua construirea autostrăzii.

Dacă se continuă construirea autostrăzii, nu se mai poate conserva in situ şi o bucată de monument este „eliberată de sarcină arheologică”, adică desfiinţată. În orice caz, până la depunerile din epoca bronzului nu se va putea ajunge, pentru că sunt la 8- 9 m adâncime, prea mult pentru actualele mijloacele tehnice de săpătură în raport cu caracteristicile de ansamblu ale terenului şi traseul A6.

A doua posibilitate este ca arheologii constructorului să îşi asume răspunderea, în baza Codului deontologic al arheologilor din România (2002), şi să ceară refacerea studiul de fezabilitate din cauza importanţei urmelor arheologice, iar aceasta să fie acceptată. Atunci va trebui plătită nu numai refacerea studiului de fezabilitate, ci şi firma care construieşte, pentru că întârzierile nu sunt din cauza acesteia din urmă, ci din cauza studiului de fezabilitate rău făcut. Oare cine câştigă de aici?

Ce înseamnă asta? Că o decizie luată pe genunchi — fie din grabă, fie din indiferență, fie din nepricepere — este acum apărată prin tăcere instituțională. Pentru că a recunoaște că existau variante de traseu care să evite complet Argedava şi zona sa de protecţie – aşa cum au cerut, ce-i drept în regim de consultare, în patru rezoluţii trei comisii ale Ministerului Culturii- ar însemna și a recunoaște că actualul plan e greșit. Și, mai grav, că nu respectă legea. Că trebuie refăcut. Că cineva, undeva, trebuie să dea socoteală. Iar neasumarea greșelilor continuă, din păcate, să rămână sport național neoficial.

Nona Palincaș – arheologul care nu pleacă privirea

Într-o societate unde cei mai mulți tac sau acceptă, Dr. Nona Palincaș rămâne o excepție. Doctor în Arheologie, cercetătoarea Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, din București, cercetează situl Popeşti-Argedava, de peste 35 de ani.

Într-o vreme în care autostrăzile se trasează pe hărți digitale și istoria e deseori tratată ca un „moft”, ea a ales să protejeze monumentul. Nu o interesează PR-ul. Nu face valuri din ego, ci din convingere. Metodică, organizată, atentă până la obsesie la fiecare detaliu stratigrafic, la progresele arheologiei la nivel internaţional, Nona Palincaș nu vânează gloria. Ea vânează adevărul, strat cu strat, fragment cu fragment, așa cum trebuie să o facă orice arheolog onest.

De aceea, discuțiile cu ea sunt mai mult decât interviuri: sunt lecții de istorie viu povestite. Într-o oră, în timpul discuției cu ea vezi istoria în fața ochilor, așa cum s-a întâmplat, nu cum ne-ar plăcea să fie.

Poate tocmai de aceea este o voce incomodă pentru mulți. Inclusiv pentru autorități. Dar sprijinul ei real vine din altă parte: de la rezultatele muncii depuse, într-o carieră exemplară din care au rezultat colaborări importante cu instituții europene şi SUA, publicaţii solide.

Întrucât coordonează cea mai longevivă cercetare arheologică desfășurată sistematic la situl Popești-Argedava, Nona Palincaș a reacționat cel mai vehement când riscurile puse de construcția autostrăzii A6, București – Alexandria, au devenit evidente pentru integritatea monumentului istoric. A sesizat toate entitățile implicate, pe reprezentanții instituțiilor care au contribuit la avizare, pe cei desemnaţi de statul român să protejeze monumentele. Rezultatul? Ridicat din umeri, plimbată de la instituție la alta, fără niciun rezultat încurajator. Asta în timp ce, conform legii româneşti, Ministerul Culturii trebuia să preia acţiunea de protejare a monumentului istoric încă de la prima sesizare care i-a fost adresată.

„ După ce din august 2024 încoace m-am tot adresat Ministerului Culturii, CNAIR, altor instituţii şi chiar şi Premierului, în lipsa altei soluţii, am depus sesizare penală şi am inițiat o petiție care se apropie rapid de 2000 de semnături. Acel traseu nu poate să treacă pe acolo. Nu e o zonă aflată în mijlocul unui câmp unde pot fi descoperite niște urme de locuire asemeni altor zeci sau sute. E un sit de importanță majoră, unic prin importanţa pe care o are pentru Dacia, prin complexitatea rezultată din numeroasele locuiri din diferite epoci istorice, prin relaţia oamenilor cu evoluţia ecosistemului şi cu Argeşul ca mijloc de comunicare, de-a lungul a mii de ani. Trebuie cercetat în continuare, pus în valoare în mod corespunzător pentru publicul larg şi transmis generaţiilor viitoare în toată complexitatea sa”, ne-a declarat Nona Palincaș.

Citește și: Obiect vechi de mii de ani descoperit zilele trecute în Pădurea Băneasa! Ce au lăsat în urmă strămoșii bucureștenilor

Când istoria e subfinanțată și lăsată de izbeliște

Cine ajunge astăzi la Popești, în zona cetății Argedava, rămâne cu două impresii puternice: prima este uimirea în fața promontoriului – o formă de relief ieșită din comun în Câmpia Română, care domină vizual bazinul Argeșului până foarte departe. De aici se poate vedea şi azi mult dincolo de Palatul Parlamentului şi de Catedrala Mântuirii Neamului. Acum 30 de ani, când aerul era mai puţin poluat, în zilele senine se vedeau chiar şi Bucegii.

A doua impresie, din păcate, este dezamăgirea: boscheți înalți, vreo două locuri cu deşeuri menajere- care reapar la scurt timp după ce sunt curăţate-, câteva cioburi vizibile prin iarbă şi urme de la ATV-urile care, de ani de zile, urcă promontoriul, riscând să ajungă în cele din urmă la stratul arheologic apropiat de suprafaţă. Este un contrast dureros între potențialul istoric și realitatea administrativă. O cetate care ar putea fi un pilon al turismului cultural e tratată, la propriu, ca un teren viran.

Primăria orașului Mihăilești, în a cărei jurisdicție legea românească plasează situl, nu a împrejmuit niciodată zona. Nu există panouri informative, nu există pază, nu există nici măcar o barieră fizică pentru descurajarea accesului necontrolat. Iar Direcția Județeană pentru Cultură Giurgiu — instituția care, prin lege, ar trebui să vegheze asupra protecției patrimoniului — ori acţionează, aparent, în defavoarea Argedavei, ori nu se implică suficient.

Cercetarea științifică a cetății nu este încheiată

Se vorbește des despre „turism arheologic”. În alte ţări, atât de puțin la noi. Se vorbeşte despre cum turismul arheologic contribuie la bunul renume al unei ţări. În alte ţări, mai puțin la noi. Tot în alte ţări, educarea publicului pentru a înţelege monumentele arheologice începe în şcoala primară, dar se şi face pentru toate vârstele- şi prin mass-media, nu numai prin muzee. Acolo, publicul acceptă mai uşor că în spatele a ceea ce i se spune în câteva minute stă o cercetare care durează, care nu este o atracție de weekend.

Este un proces lent, extrem de meticulos, care cere ani întregi de lucru, finanțare constantă, colaborări multidisciplinare, a fi la curent cu progresele la nivel internaţional. De asemenea, acolo publicul acceptă mai uşor faptul că idealul este acela de protejare a stratului istoric în starea sa originală, de conservare, nu de excavare. Se sapă ce este absolut necesar şi se lasă restul pentru tehnicile viitorului, din ce în ce mai puţin distructive. Pentru că monumentul arheologic nu este regenerabil, odată săpat nu mai poate fi înlocuit.

În cazul Argedava, multe dintre aceste condiții lipsesc. Cercetarea se face cu fonduri derizorii, cu ajutor de la alte instituţii, din ţară şi din afara ţării, pentru că ultimele înţeleg importanţa monumentului. Iar acum, în loc să protejeze ceea ce abia începe să fie înțeles, statul vine cu autostrada A6.

Ironia este cruntă: ani la rând, România și-a scris propria istorie din surse externe — grecești, romane, bizantine sau maghiare. Puținele surse autohtone medievale au fost insuficiente pentru o imagine completă. Iar cercetarea internă, cea arheologică, tocmai când începe să dea roade — este pusă pe pauză sau chiar sub beton. În loc să devenim autorii propriei povești, lăsăm statul să o îngroape. Cu tot cu fundamente.

Lecția Stonehenge: cum protejează alții ce noi suntem gata să pierdem

Pentru a înțelege mai clar cât de anormală este decizia de a construi Autostrada A6 la doar 10 metri de cetatea Argedava, trebuie să privim puțin în afara granițelor. În Regatul Unit, la Stonehenge — unul dintre cele mai cunoscute situri preistorice din lume — există un drum (A303).

Nu este o autostradă – autostrăzile sunt marcat cu M de la „motorway”-, ci un drum cu câte o bandă pe sens. A fost făcut în 1819, pe vremea când arheologia era parte din istoria artei – deci interesul era centrat pe obiecte, nu pe situri, şi modernizat în 1933, la începuturile arheologiei ca ştiinţă şi când se credea că situl arheologic se rezumă la construcţiile de piatră, faţă de care drumul trece la sute de metri.

Între timp, s-a descoperit că situl arheologic este mult mai întins şi, din unele părţi ale sitului, vizitatorii aud zgomotul transportului la orele de vârf. Asta a creat o controversă încă în curs: pe de o parte, arheologii şi Guvernul britanic propun un tunel rutier care să treacă pe sub situl arheologic pentru a facilita vizitatorilor o experienţă cât mai autentică a sitului, netulburată de intervenţii moderne.

Pe de altă parte, sunt cetăţeni care se opun tunelului, pentru că – spun ei – aceasta ar rupe legătura monumentului cu pământul pe care se sprijină. Aşadar, disputa nu se duce în termeni de „Viii cu viii şi morţii cu morţii!”, „Lăsaţi-ne cu monumentul vostru, noi avem nevoie de transport rapid!” – cum prea des se aude în România, ci se duce între cum este monumentul mai bine înţeles, mai bine perceput de vizitatori. Chiar dacă tunelul va costa 2 miliarde de lire sterline.

În România, la Popești, Argedava nu doar că va fi „percepută altfel”. Va fi efectiv înconjurată de șantier, de zgomot, de vibrații, de trafic. Autostrada va fi înălțată la circa 8–9 metri, dacă nu mai mult, promontoriul are 14,5–15 metri. Din drumul nou, cetatea va părea doar o movilă. Mai grav, fundația drumului se va sprijini pe zone încă neexcavate, cu straturi adânci de locuire — unele din epoca bronzului și fierului — care nu pot fi cercetate decât cu metodele viitorului, nu în graba impusă de un grafic de execuție.

Se vorbește despre „dezvoltare”. Dar în țările unde dezvoltarea e reală și sustenabilă, patrimoniul este tratat ca o resursă, nu ca un obstacol.

La noi, autoritățile locale nu doar că ignoră acest standard. Îl răstoarnă. Cazul Stonehenge e acolo, documentat. La Popești, riscul nu e „numai” unul de percepție. Este şi unul de distrugere fizică a ceea ce este încă necercetat – adică potenţialul arheologic identificat în lunca Argeşului, inclus, conform legii, în zona de protecţie a monumentului. Și, în condițiile reliefului, e foarte probabil ca lucrările de construcţie să şi producă „afectări accidentale ale sitului” – adică, ale cetăţii – aşa cum însuşi CNAIR recunoaşte într-o adresă oficială.

Într-o lume care se uită tot mai atent la protecția patrimoniului și la păstrarea peisajelor culturale, România riscă să comită o greșeală ireversibilă. Nu doar din neglijență. Ci cu bună știință.

Precedentul Ceaușescu: când comuniștii au deviat un baraj ca să salveze Argedava

Într-o epocă în care patrimoniul era deseori sacrificat pentru „mărețele construcții ale socialismului”, cazul Argedava face notă discordantă. Nu pentru că regimul comunist ar fi fost mai sensibil la valoarea istorică a monumentelor, în general. Ci pentru că, la un moment dat, cineva a înțeles ceea ce autoritățile de azi par să fi uitat: că sunt totuşi monumente care nu pot fi înlocuite, nici relocate, nici reconstruite.

La începutul anilor ’80, în plin avânt al marilor amenajări hidrotehnice, proiectul lacului de acumulare Mihăilești presupunea inundarea luncii Argeşului în dreptul promontoriului de la Popeşti. Planul era avansat, iar două localități din zonă (inclusiv satul Pruni, unde au fost făcute și alte descoperiri arheologice importante) urmau să fie strămutate.

Și totuși, proiectul a fost modificat. Nu pentru a salva locuințele, ci pentru a proteja situl. Conform mai multor surse din epocă, însuși Nicolae Ceaușescu a cerut devierea barajului, după ce i-a fost prezentată importanța strategică și istorică a cetății geto-dacice. Cu alte cuvinte, în anii în care distrugerea patrimoniului era aproape o politică de stat, acest loc a fost considerat prea valoros pentru a fi atins.

E imposibil să nu comparăm această atitudine, venită dintr-un regim autoritar, cu ceea ce face astăzi un stat care se pretinde stat de drept, democratic, pro-european și atașat valorilor culturale. Dacă atunci barajul a fost mutat pentru a proteja cetatea, azi o autostradă este adusă la poalele ei, cu riscul de a-i afecta nu doar integritatea fizică, ci și întreaga logică peisagistică, strategică și istorică. Și nu pentru că nu s-ar putea altfel. Ci pentru că ar costa nişte timp, nişte bani și niște explicații publice. Dintre acestea, problema timpului ar fi fost deja rezolvată dacă CNAIR modifica traseul din august 2024, când a fost sesizat prima oară.

În anii ’80, regimul comunist a decis mutarea în aval a barajului de la Mihăilești pentru a proteja cetatea Argedava, sacrificând în schimb mai multe localități din lunca Argeșului. Sate întregi au fost strămutate, printre acestea Buda și Ordoreanu Vechi, iar acea decizie, oricât de dură, a fost justificată prin importanța istorică a sitului. În mod ironic, azi, dacă autostrada A6 va distruge ceea ce atunci s-a ales să fie salvat, acel sacrificiu devine nu doar inutil, ci și o nedreptate reînnoită în fața celor care și-au pierdut casele pentru ca Argedava să rămână în picioare.

Într-un gest care ar fi trebuit să ne onoreze în fața istoriei, România riscă acum să își șteargă propriul trecut de pe hartă. Prin tăcere. Prin ignoranță. Sau, mai grav, printr-o complicitate pasivă care, de la un punct încolo, nu mai poate fi scuzată.

Argedava – locul în care s-a născut nu doar Burebista, ci și Dacia

Există un adevăr pe care istoria noastră îl ocolește adesea: despre strămoșii geto-daci nu știm atât de multe pe cât ne place să credem. Poate mai ales pentru că, în lipsa unor surse scrise proprii, suntem nevoiți să reconstruim imaginea lor din frânturi păstrate de alții — greci, romani, bizantini. Puținele informații sunt dispersate în texte antice, în hărți realizate de oameni ca Ptolemeu — savant grec din Alexandria care a întemeiat una dintre cele mai influente școli de gândire geografică și astronomică din Antichitate.

Aici nu vorbim despre legende cu daci nemuritori și tuneluri secrete, ci despre un adevărat centru politic și comercial, cu clădiri publice, cu pithoi uriași( n.r. vase ceramice uriașe folosite pentru depozitare şi fermentare), ceramică elenistică şi alte obiecte, unele aduse, altele făcute local de meșteșugari greci stabiliți în interiorul davei( n.r. centru urban fortificat). Dovezile nu sunt păreri — sunt rezultate din decenii de săpături conduse de cercetători.

Acolo este locul unde s-a născut Dacia. Și odată cu ea, primul ei mare lider – Burebista, omul care a reușit imposibilul: unificarea numeroaselor formaţiuni politice geto-dacice.

Cine a fost Burebista?

Decretul scris în piatră de grecii din Dionysopolis (azi Balcic, în Bulgaria) îl numeşte pe Burebista „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”. Sub domnia sa (cca. 82 – 45/44 î.e.n) granițele Daciei s-au întins de la Marea Neagră până la Munții Slovaciei. Era, pentru epoca sa, un „jucător regional” redutabil – temut de romani și respectat de vecinii greci.

Despre el știm din puține surse scrise – din exterior. N-a lăsat cronici, dar numele lui apare în textele și inscripțiile altora. Şi pe câte un ciob din Dacia. Iar începuturile sale rămân învăluite în tăcere. Tot ce știm începe dintr-un loc: Argedava.

Argedava – cetatea unde istoria a prins contur

În inscripția descoperită la Dionysopolis, un diplomat grec pe nume Akornion e lăudat de concetăţenii săi pentru că, pe la 48 î.e.n., a călătorit „foarte departe” şi a reuşit să îl convingă pe regele Burebista să nu atace oraşul său – aşa cum a făcut cu celelalte oraşe greceşti în celebra „campanie pontică”. Acelaşi Akornion, spune inscripţia, are meritul de a fi mers, cu mai mult timp în urmă, şi la Argedava, tratând cu „tatăl lui...”. Aici inscripţia este spartă, dar contextul indică clar că era vorba de tatăl lui Burebista. Prin urmare, Argedava era deja un centru de putere, o capitală puternică, locul unde s-a format tânărul Burebista, înainte să devină rege peste un teritoriu imens.

Situl arheologic de la Popești, identificat în secolul XIX de Grigore Tocilescu, unul dintre întemeietorii arheologie din România, şi intrat în atenţia marilor arheologi ai secolului XX (precum Vasile Pârvan, Radu și Alexandru Vulpe), a fost locuit timp de mii de ani și refăcut, extins şi fortificat în epoca geto-dacică. S-au descoperit acolo urme ale unei reședințe de elită, clădiri publice, ateliere și amenajări ample pentru provizii – pentru o populaţie mai numeroasă decât în orice altă davă a epocii sale.

De ce e importantă Argedava pentru înțelegerea lui Burebista?

Argedava este locul de unde a început povestea lui Burebista. Cetatea în care a copilărit, în care a învățat politică, în care a fost înconjurat de figuri de autoritate și unde a înțeles ce înseamnă cu adevărat puterea. Tatăl său era deja o figură regală locală. Akornion, trimisul din Dionysopolis, nu s-a dus oricum acolo – a fost în misiune diplomatică.

Când a devenit lider, Burebista nu s-a mulțumit să conducă o mână de oameni, într-un colț de lume. A pornit în campanii de unificare, i-a înfrânt pe celţi în Slovacia de azi, a dus o campanie militară de succes împotriva cetăților grecești de pe litoral, a disciplinat populațiile conduse, a colaborat cu marele preot Deceneu pentru reforme morale și religioase. Dar, la începutul acestui drum, Argedava era centrul. Prima reședință. Primul nucleu de autoritate.

„ Fără Argedava – adică fără politica regilor de dinainte de Burebista – marea structură politică realizată de acesta este de neexplicat, ba chiar s-ar putea crede că este o exagerare a izvoarelor antice. Burebista însuşi ar fi solitar. Un geniu militar, ce-i drept, dar unul solitar. Cu Argedava putem înţelege cum a fost construită Dacia: cum patru generaţii de regi înainte de Burebista au adus la Argedava tehnica cea mai înaintată a vremii, cea a Greciei elenistice, au dezvoltat economia locală susţinând inovaţia, au fost la curent cu evoluţia politică până mult dincolo de Peninsula Balcanică. Au avut o viziune globală, au pus în practică soluţii şi au făcut planuri pentru viitor – adică tocmai ce aşteptăm noi de la oamenii politici de astăzi”, ne-a explicat Nona Palincaș.

O capitală care s-a mutat, dar nu a dispărut

Ulterior, este foarte probabil că Burebista și-a mutat capitala în zona Munților Orăștiei, spre actuala Sarmizegetusa Regia – un loc mai ușor de apărat, central geografic, și mai potrivit pentru controlul unui regat extins. Dar asta nu anulează rolul Argedavei. Acolo e începutul. Nu capitala gloriei, dar capitala începutului. Să distrugi Argedava – sau să o ignori – e echivalent cu a ignora pagina întâi din istoria unei țări.

Argedava încă poate fi salvată

Într-o lume în care fiecare petic de trecut devine tot mai valoros, România este pe cale să își îngroape, la propriu, una dintre cele mai importante surse de identitate și cunoaștere istorică. Cetatea geto-dacică Argedava — nu o legendă romantică, ci un sit documentat științific, cercetat de generații întregi de arheologi — riscă să fie mutilată definitiv de un proiect de infrastructură grăbit, insuficient documentat şi protejat prin pasarea responsabilității între instituții.

Și totuși, salvarea este posibilă. Ar fi fost sigur mai bine ca CNAIR să fi ales singur alt traseu încă de la început. Dar chiar în condiţiile acestuia de acum, cei care luptă pentru protejarea Argedavei au propus o soluţie de modificare între două noduri rutiere pentru ca autostrada să evite complet atât monumentul cât şi zona sa de protecţie – adică atât partea mai cunoscută din monument, cât şi cea încă necercetată.

Aşadar, există o variantă de traseu alternativ, deja desenată, deja prezentată, care ocolește situl. Modificarea traseului autostrăzii A6 este fezabilă atât din punct de vedere tehnic, cât și legal. Costurile ar fi insignifiante în comparație cu ceea ce riscăm să pierdem: un fragment din temelia istoriei noastre.

De aceea, responsabilitatea nu mai poate fi evitată. Ministerul Culturii nu poate continua să se ascundă în spatele unui aviz viciat de fond și de procedură, numai pentru că, în ultimul moment şi la sesizarea Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, i-a reparat unele din viciile de procedură. CNAIR nu poate pretinde că nu știe. Direcția Județeană pentru Cultură Giurgiu trebuie să își asume greşeala de a fi emis un aviz care nu are nicio bază juridică, pe baza unui dosar incomplet. Iar Primăria Mihăilești trebuie să înceapă, măcar acum, să protejeze ceea ce are în custodie.

Argedava nu este un simbol inventat. Este o realitate istorică, confirmată de fiecare strat de locuire, de construcții, de structuri administrative și ritualice, de ceramică, de unelte şi instrumentar farmeceutic, de interacţiunea cu alte culturi, de contacte comerciale şi politice care au modelat Europa de Sud-Est în Antichitate. Este locul în care o formațiune politică a crescut suficient de mult încât să devină Dacia. Este ceea ce ar trebui să transmitem mai departe — nu ca mit, ci ca lecție.

Apelul nu este doar către autorități. Este și către public. Istoria se păstrează nu doar prin legi, ci și prin atitudine publică. Prin reacție. Prin asumare. Nu e nevoie de lozinci, nici de naționalism. E nevoie de luciditate. Argedava merită să fie cunoscută, cercetată, pusă în valoare. Nu să fie îngropată sub beton şi, ce mai rămâne din ea, înghesuită de o mare structură modernă, care îi distruge peisajul cultural, logica, percepţia. Încă nu e prea târziu.

Argedava, strat după strat: 70 de ani de cercetare și o echipă care nu a renunțat

Argedava nu este un sit „descoperit recent” și nici unul de tip „legendă urbană” întreținută de entuziaști ai istoriei alternative. Este un sit arheologic cu o istorie documentată a cercetărilor de peste șapte decenii, cu rezultate științifice publicate, analize stratigrafice, metode de datare moderne și o continuitate academică rar întâlnită în arheologia românească.

Cercetările au început sistematic în anul 1954, sub coordonarea reputatului arheolog prof. Radu Vulpe, elev al lui Vasile Pârvan. Beneficiind de marile investiţii făcute de statul român în anii 1950 în arheologie, Radu Vulpe a fost primul care a propus şi argumentat identificarea sitului de la Popești cu Argedava – cetatea regală a lui Burebista, menționată în Decretul de la Dionysopolis. De atunci încoace, campaniile de săpături au fost organizate sub conducerea ştiinţifică a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”.

După anul 2001, coordonarea științifică a sitului a fost preluată de Dr. Nona Palincaș, care l-a avut ca mentor direct pe acad. Alexandru Vulpe, fiul lui Radu Vulpe şi o autoritate în domeniu, membru corespondent al Institutului Arheologic German şi al altor instituţii internaţionale. Nona Palincaș a continuat să documenteze meticulos fiecare strat de locuire, extinzând orizontul interpretării către aspecte economice, sociale şi ecologice, adesea omise din abordările anterioare.

Astfel, a putut demonstra întinderea cartierului politico-administrativ al Argedavei şi dincolo de Palatul identificat de Radu Vulpe – deci un cartier mult mai mare decât s-ar fi crezut acum un deceniu; că regii Argedavei, generaţii înainte de Burebista, au avut o viziune largă asupra lumii, susţinând prezenţa grecilor din părţi foarte îndepărtate, precum insula Rodos, pentru introducerea tehnologiilor avansate ale vremii în economia locală.

Dar a şi descoperit etape noi din istoria monumentului- de exemplu, locuirea de la mijlocul epocii bronzului şi etape din evul mediu, inclusiv de la Mircea cel Bătrân, deocamdată cunoscute în principal datorită datării cu 14C. În prezent, investighează, în colaborare cu Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi cu Centrul pentru Izotopi Stabili ai Universităţii New Mexico, scheletele umane găsite în Argedava şi în alte părţi din Dacia, din perspectiva intersecţiei dintre ecologie, economie, organizarea socială, religie şi ritual. „ O carte despre perioadele preistorice din sit nu va mai putea fi încheiată şi predată în toamnă la Universitatea din Viena, pentru că protejarea monumentului de consecinţele construcţiei A6 este prioritară”, ne-a spus Nona Palincaș.

Toată cercetarea a fost marcată de subfinanţare cronică și de nevoia acută de protejare a sitului, în fața unei indiferențe administrative cronice. Și totuși, echipa a continuat. Cu o încăpățânare pozitivă, greu de înțeles în afara cercurilor de specialitate, dar cu conştiinţa că situl este prea important pentru a renunţa.

Un scenariu care se repetă: istoria distrusă în numele „dezvoltării”

Argedava nu este un caz izolat. Din păcate, este parte dintr-un șir de tragedii arheologice care se întâmplă în România ultimelor decenii. Sub presiunea proiectelor de infrastructură, lipsa de monitorizare, ignoranța sau, mai grav, complicitatea instituțională, mai multe situri istorice au fost alterate sau pierdute iremediabil.

Podul lui Traian – separat prin linia de tren de mare viteză de restul sitului roman

În 1875, adică atunci când Schliemann lucra la Troia şi abia se inventa arheologia axată pe situl arheologic, aproape de piciorul Podului lui Traian s-a construit o linie de cale ferată. Prin anii 1980 a fost mutată puţin şi s-a propus chiar relocarea ei în partea cealaltă a oraşului, pentru a evita cu totul situl roman. Comunismul a căzut, calea ferată din România a decăzut şi mai mult. Acum însă vom avea tren de mare viteză şi este normal aşa. Dar de ce nu s-a folosit ocazia acestei mari investiţii pentru a muta linia de tren în partea opusă a oraşului, cum ceruseră urbaniştii şi chiar Ministerul Culturii în avize mai vechi? Era o soluţie fără dilemele şi mult sub costurile de la Stonehenge.

Dimpotrivă, cu scuza că oricum era aici o linie de tren, noua cale ferată, mult mai lată, urmează traseul vechi, tăind situl şi obligându-i pe turişti să treacă pe deasupra ei dacă vor să vadă ambele părţi ale monumentului. Totodată, ar putea pune probleme de rezistenţă pentru piciorul Podului lui Traian. Şi, cert, arată publicului – român şi străin – dispreţul Ministerului Culturii şi al statului român în general pentru monumentele istorice – chiar pentru cele ce fac parte din marile realizări inginereşti ale antichităţii, cum este cazul aici.

Micia – când zidurile romane au fost nivelate de buldozere

Un alt caz în contrast cu abordarea britanică este cel al sitului roman de la Micia — un important castru și oraș din perioada imperială, propus pentru lista indicativă UNESCO. Deşi se putea profita de ocazia modernizării căii ferate Curtici–Simeria şi construi o linie de tren pe piloni, ca să treacă peste monumentul roman, cu argumentul că ar fi fost costat mai mult, s-a lărgit doar vechea linie de tren, dată în folosinţă în 1868.

Acum trenul de mare viteză va trece prin monumentul roman, iar vizitatorii, când va fi cazul, vor trece peste tren. Apoi, în timpul lucrărilor propriu-zise, autoritățile au permis derularea lucrărilor fără expertiză arheologică adecvată. Ziduri romane întregi au fost distruse de utilaje grele, iar anchetele penale deschise ulterior nu au restabilit nici integritatea sitului, nici încrederea în protecția sa.

Sarmizegetusa Regia – zidurile prăbușite în tăcere

Nici siturile UNESCO nu sunt ferite, în România. La Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac, o parcare de peste 3.000 mp a fost construită fără avize clare, în imediata apropiere a cetății. Lespezi din zidurile antice s-au prăbușit, iar protestele arheologilor au fost tratate cu indiferență. Statutul UNESCO n-a fost suficient pentru a ține la distanță betonul.

Piscul Crăsani – excavat pentru a construi un pod

Cetatea getică de la Piscul Crăsani, județul Ialomița, a fost efectiv excavată cu utilaje, pentru a obține pământ folosit la consolidarea unui pod rutier. Intervenția a afectat masiv structura fortificației, iar autoritățile locale au justificat acțiunea prin „necesități urgente de infrastructură”.

Castrul de la Porolissum și altele

Castrul de la Porolissum (jud. Sălaj), dar și alte situri din sudul Transilvaniei sau Olteniei au fost afectate de lucrări rutiere sau agricole, fără ca monitorizarea arheologică să fie respectată sau aplicată la standardele internaționale.

Aceste exemple arată că problema nu este una punctuală, ci sistemică. România are un patrimoniu arheologic remarcabil, dar nu are un mecanism eficient de protecție a acestuia. Iar Argedava riscă să fie următoarea pe lista pierderilor ireversibile, dacă nu se schimbă nimic. Nu doar traseul unei autostrăzi, ci perspectiva asupra trecutului ca resursă vie, ca interes naţional, ca bun al umanităţii — și nu ca obstacol în calea „dezvoltării”. Când un stat își pune trecutul în drum, cu siguranță acel drum