Adina Iliescu ne oferă detalii despre situația tragică de la Ferma Dacilor. Trupul neînsuflețit al unei persoane a fost extras din ruinele cabanei.
A fost găsită a șaptea victimă din incendiul de la Ferma Dacilor. Este vorba despre un copil, cel mai probabil unul dintre cei doi frați fotbaliști pe care tatăl a încercat să-i salveze. Între timp, aseară au avut loc primele audieri în cazul tragediei dar ancheta este departe de final. Cu ultimele detalii vine colega mea Adina Iliescu. Bun găsit Adina, te ascultăm, a transmis Cristina Dorobanțu.
A 7-a persoană a fost extrasă din ruinele de la Ferma Dacilor
Mai multe echipe de salvatori au rămas seara trecută aici la Tohani, iar în cursul zilei de astăzi anchetatorii vor relua căutările pentru că încă vorbim despre persoane dispărute.
În urmă cu puțin timp, autoritățile au anunțat că a fost descoperit trupul neînsuflețit al celei de a șaptea victime.
Procurorii reprezentanți și specialiștii în criminalistică, veniți tocmai de la București vor analiza metru cu metru al complexului, pentru a afla cum s-a produs tragedia.
Așadar, sunt multe întrebări pe buzele tuturor. Cum este posibil ca de ani buni nimeni să nu fi verificat această locație. Deocamdată acestea au fost informațiile, a transmis Adina Iliescu.