Două fete s-au sinucis împreună. Înainte de gestul tragic, acestea au căutat ajutor. Din păcate, salvatorii au ajuns târziu.
Apar noi mărturii și detalii despre drama celor două tinere care s-au sinucis împreună. Procurorii au o listă cu zeci de persoane, colegi de clasă, părinți și profesori care trebuie să dea declarații în acest caz șocant. Adolescentele de 15 ani au încercat să ceară ajutor, dar salvatorii au ajuns prea târziu la ele. E o nouă dramă în care se vorbește, pe surse, despre consumul de droguri și despre viața de pe rețelele de socializare, una care e fără cusur doar în aparență.
Destine curmate violent la numai 15 ani
Procurorii au audiat astăzi mai multe persoane: colegi de clasă, părinți și membri ai echipajelor medicale care au intervenit în seara tragediei. Toate detaliile și discuțiile din ultimele zile sunt reanalizate acum de anchetatori.
Mi-au spus, chiar în ziua de vineri au ieșit în pauză în curtea școlii, au povestit, totul era normal. Fetița părea ok, a spus tatăl unei colege.
Și totuși, cele două fete ascundeau o dramă. În ziua tragediei au fost la o petrecere.
Sunt martori care susțin că una dintre fete era consumatoare de droguri, iar apropiații acesteia ar fi știut de problemă. Colegii mai spun că cealaltă adolescentă ar fi suferit după despărțirea de un băiat, iar prietena ei ar fi avut altă orientare sexuală.
Toate aceste detalii s-ar fi transformat în motive glume care au lăsat răni adânci.Într-un mesaj pe o rețea de socializare, una dintre fete vorbește de grupul toxic din jur. Înainte de tragedie, una dintre adolescente ar fi încercat să ceară ajutor.
A sunat pe maică-sa. Mama fetei a sunat la 112. În timp ce vorbea la 112, tatăl, văzând că durează foarte mult convorbirea, s-a urcat în mașină și a plecat spre Lupeni.
A ajuns acolo primul, cu un pompier, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul din Uricani.
Doar că era prea târziu. Locul unde s-a produs tragedia este greu accesibil. Fetele au ajuns acolo după un drum de aproximativ 15 minute. Fabrica părăsită nu era îngrădită și nici păzită.
Au lăsat câteva bilețele de adio găsite la fața locului. Din lecturarea bilețelelor nu rezultă nicidecum motivul.
Dezamăgirea, deziluzia, modul în care le lipsește comunicarea. Atât în grupul de prieteni, cât și cu maturii... le interiorizează!, a declarat Tudorel Butoi, psiholog criminalist.
Printre colegii celor două fete mai circulă un zvon. Acestea ar fi anunțat ce au de gând să facă și ar fi fost însoțite la locul tragediei.
Ipoteza care pare să se contureze ține de bullying, un fenomen îngrijorător care lovește de la vârste tot mai fragede. Fetele au fost colege în gimnaziu iar din clasa a noua s-au mutat în licee diferite.
Nu am astfel de informații, nu s-a plâns. Nu au avut abateri disciplinare.
Din păcate, nu au dat semne că ar avea probleme. Nici n-au cerut ajutorul colegilor de clasă sau profesorilor sau dirigintei, a declarat Sandu Dumitru, directorul Liceului din Vulcani.
Un copil obișnuit, nu a dat semne, un comportament normal, o frecvență normală la ore. Ba mai mult, a fost implicată în activitățile extrașcolare ale liceului, a declarat Mihaela Tetileanu, directorul liceului din Uricani.
Necropsia și testele toxicologice trebuie să scoată la iveală dacă fetele au consumat alcool sau droguri înainte de tragedie.
Un mesaj de avertizare pentru părinți. Stați de vorbă cu copii voștri. Vedeți ce proiectează, ce gânduri au. Sfătuiți-i!, a declarat Tudorel Butoi, psiholog criminalist.
Iar ajutorul unui psiholog nu trebuie să reprezinte un subiect tabu și nici o rușine, ci o necesitate.
A debutat în presă scrisă și radio. Din 2015 este reporter de eveniment - domeniu care de cele mai multe ori deschide principalul jurnal al zilei. S-a alăturat echipei Știrilor KanalD în anul 2019, iar de atunci acoperă și transmite de la cele mai importante subiecte.
„Sunt corespondent la Știrile Kanal D, în regiunea Oltenia. Am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism din Craiova, dar și un master în Comunicare. Psihologia este a doua mea pasiune.
De câțiva ani încerc să îmbin jurnalismul cu psihologia, sănătatea mintală și cunoașterea de sine. Sunt energică, empatică și uneori aprigă, atunci când valorile îmi sunt încălcate.
Îmi place să întreb omul din fața mea "cum te simți?" și mai puțin "ce faci?". Îmi plac reportajele lungi, în care pot cunoaște în profunzime un fenomen, o comunitate, un om reprezentativ pentru mulțime și îmi doresc, prin ceea ce fac, să aduc plusvaloare.
Deviza mea este să folosesc timpul în favoarea mea și să nu mă irosesc”.
„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.