VIDEO | Maia Sandu, discurs în Parlamentul României: „ Rusia nu are reguli”

1 din 2 | VIDEO | Maia Sandu, discurs în Parlamentul României: „ Rusia nu are reguli”

2 din 2 | Maia Sandu, discurs despre greutățile cu care se confruntă Republica Moldova

(Sursa foto: Facebook Maia Sandu)

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs astăzi în Parlamentul României unde a atras atenția că Rusia nu are limite în războiul pe care l-a declanșat, susținând că „toți suntem în pericol”.

Maia Sandu se află în România. Acesta a fost primită marți la Palatul Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis unde au purtat mai multe discuții față în față.

După întâlnirea de la Cotroceni, președintele Republicii Moldova a mers la Palatul Parlamentului unde a susținut un discurs.

Maia Sandu, discurs despre soarta Republicii Moldova

„Pentru mine, în aceste vremuri, e o imensă responsabilitate, voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei, ca oamenii să trăiască în pace, liberi și demni la ei acasă. Sunt onorată să fiu azi aici și să pot mulțumi României.

Ne dorim cu ardoare să fim parte din marea familie europeană. Trei decenii  am stagnat într-o zonă gri. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască în zona gri, fără șansa unei vieți normale, o viață normală așa cum au văzut în țări europene.

No ad for you
Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii, apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni.

Citeste si: Maia Sandu, întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni, la doar o zi după ce o rachetă a Rusiei a căzut în Republica Moldova

Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând efectiv la gestionarea efectelor războiului.

Azi, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor. Rusia a pornit un război pentru că a crezut că i se permite orice”, a spus Maia Sandu.

„Pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite”

„Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut? Asta arată că suntem cu toții în pericol pentru că pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite, niciun stat nu poate rezistă singur unei astfel de agresiuni.

Ucraina nu ar fi reușit de una singură, Rusia a sperat că va fi singură, dar lumea liberă a venit în ajutorul Ucrainei. Moldova s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere, am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit dar ne-am solidarizat pentru pace.

Citeste si: Republica Moldova face apel la populație. Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energie electrică

Deși avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri au deschis ușile și inimile când a fost nevoie. În acest vremuri tragice, ne bazăm pe lumea liberă, ca în viitor lumea liberă să se bazeze pe Republica Moldova, ca garant al păcii și al securității.

Pentru asta au luptat sincer oamenii liberi și curajoși ai acestui pământ, oameni de valoare care își îndeplinesc datoria, care muncesc onest, care vor să fie respectați la ei acasă, care spun "vă rog" și "mulțumesc". 

Azi, în numele Republicii Moldova, vă spun "mulțumesc" și în numele tuturor cetățenilor noștri "vă rog". Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape și vă rog să ne rămâneți aproape, ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace într-o casă comună europeană, să trăim mai puternici în democrație, iar Prutul să unească drumuri, afaceri, teatre, cinematografe, școli, inovații, valori, oameni", a mai adăugat Maia Sandu în discursul pe care l-a ținut în Parlamentul României.

Citeste si: VIDEO- Trei rachete lansate de ruși au trecut deasupra Republicii Moldova: „Încălcarea spațiului nostru aerian este inacceptabilă”


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri