Ministrul Sănătăţii, Vlad voiculescu, a anunţat, marţi, că un funcţionar din Miniserul Sănătăţii este de vină că personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit nici după adoptarea bugetului. ”Trebuia să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită”, a afirmat Voiculescu, precizând că doar în cursul zilei de luni s-au cerut sumele de la Ministerul finanţelor Publice. Voiculescu precizează că plăţile către direcţiile de sănătate au început deja.
Vlad Voiculescu a declarat faptul că banii pentru personalul din centrele de vaccinare au fost ceruți.
” Banii au fost ceruţi de la Ministerul Finanţelor, e adevărat că abia ieri, şi plăţile au început deja să se facă. Mâine se vor continua către reţelele de sănătate publică”, a declarat Vlad Voiculescu, marţi, într-o conferinţă de presă, întrebat despre plata personalului din centrele de vaccinare.
Citeste si: Vlad Voiculescu: Nu există în acest moment bază ştiinţifică pentru eliminarea vaccinului AstraZeneca
Ministerul Sănătății încearcă să ia măsuri pentru a preveni întârzierile plăților personalului medical.
Voiculescu a mai explicat și faptul că cererea pentru fondurile necesare nu era treaba ministrului, de vină fiind un funcționar public.
Întrebat dacă acesta mai este în funcţie, Voiculescu a afirmat: ”Legea funcţionarului public e relativ clară şi nu poţi să iei măsuri de pe o zi pe alta şi lucrăm cu ce avem.
Ce trebuia făcut pentru a nu întârzia plata
De asemenea, răspunzând unei întrebări, Voiculescu a precizat că tot ce trebuia să facă funcționarul din Minister este ”să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită”.
Citeste si: Cât este amenda pentru nepurtarea măștii? Florin Cițu a cerut mai multe amenzi
Premierul Florin Cîţu a afirmat că plata personalului medical care lucrează în centrele de vaccinare a întârziat nepermis de mult, iar coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a trimis o notificare către Ministerul Sănătăţii, instituţie care a transmis că plata va fi făcută în următoarele zile.
Când se vor face, de fapt, plățile
Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni seară, că în zilele următoare zile se vor face plățile către cei care muncesc în centrele de vaccinare, suma fiind prevăzută în buget. Barna a explicat că întârzierea a apărut din cauza neadoptării bugetului național.