Alertă cu bombă într-un tren plin cu călători, pe ruta Iaşi-Timişoara! SRI-ul şi Poliţia au intervenit imediat!
Trenul Iaşi – Timişoara a fost oprit, marţi seară, în staţia Vama, din judeţul Suceava, după ce un bărbat a ameninţat că va detona o bombă dacă nu primeşte o sumă de bani.
Alerta s-a dat marţi seară, în jurul orei 19.00. Un bărbat care a folosit un nume generic a sunat la 112 şi a anunţat că se află în trenul Iaşi – Timişoara şi are cu el o bombă. Bărbatul a spus că va detona dispozitivul exploziv dacă nu primeşte o sumă de bani.
Forţe de la SRI, poliţişti şi pompieri au oprit garnitura în staţia Vama din judeţul Suceava.
Poliţiştii au dispus evacuarea tuturor călătorilor. Sunt aşteptaţi geniştii pentru a verifica garnitura. Între timp, anchetatorii încearcă să identifice suspectul care a sunat la 112, scrie realitateadesuceava.net.
În iulie 2018, trenul Iaşi – Timişoara a fost blocat două ore în Gara Târgu Frumos. Atunci, personalul trenului a observat o servietă suspectă abandonată între două vagoane.
Sursă:realitatea.net